Ciuperci contaminate cu Cesiu-137 în Bulgaria. Peste 200 de kilograme vor fi distruse

Autorităţile bulgare vor distruge aproximativ 200 de kilograme de ciuperci culese recent şi contaminate cu cesiu, element chimic care a contaminat solul bulgar după accidentul nuclear de la Cernobîl, în 1986, a anunţat joi agenţia pentru siguranţa alimentară.

444 afișări
Imaginea articolului Ciuperci contaminate cu Cesiu-137 în Bulgaria. Peste 200 de kilograme vor fi distruse

Ciuperci contaminate cu Cesiu-137 în Bulgaria. Peste 200 de kilograme vor fi distruse (Imagine: Mediafax Foto)

Ciupercile - bureţi ţepoşi (Hydnum repandum, n.red.) - au fost culese în munţii Rodopi (sud), unde terenul este, pe alocuri, contaminat cu Cesiu-137, al cărui timp de înjumătăţire este de 30 de ani, a detaliat agenţia într-un comunicat.

Cantităţi mici din acest element radioactiv au fost descoperite la începutul anului de autorităţile britanice care au importat ciuperci din Bulgaria. Agenţia pentru siguranţă alimentară bulgară a impus, din mai, analize periodice în cazul acestei varietăţi de ciuperci culese din natură.

Norul radioactiv provenit de la accidentul de la Cernobîl (Ucraina, fosta URSS) în aprilie 1986, a traversat vestul şi sudul Bulgariei, depunând pe sol în special Cesiu-137 şi Cesiu-134. Ciupercile se numără printre organismele cele mai vulnerabile deoarece absorb elementele din sol, ca cesiu, potrivit experţilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici