„Vrem să ajutăm companiile să se restructrureze la timp, astfel încât să fie salvate locurile de muncă şi valoarea activelor. Vrem să le acordăm sprijin antreprenorilor care eşuează în efortul de a se redresa rapid, oferind posibilitatea de a îşi relua activităţile mai inteligent”, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene.
„În fiecare an, 200.000 de firme intră în faliment, generând pierderea a 1,7 milioane de locuri de muncă. Acest lucru ar putea fi evitat dacă am avea proceduri mai eficiente de insolvenţă şi restructurare. A venit momentul să le oferim antreprenorilor noi şanse de reluare a activităţilor de afaceri prin anularea datoriilor într-un termen de cel mult trei ani”, a explicat Věra Jourová, comisarul UE pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen.
Iniţiativa se înscrie în Planul de Acţiune pentru Uniunea Pieţelor de Capital şi în Strategia Pieţei Unice, având rolul de a elimina barierele importante în dezvoltarea pieţelor de capital în spaţiul UE prin oferirea stabilităţii legale investitorilor şi companiilor la nivel comunitar.
„Noile reglementări vor contribui la atragerea investitorilor, la crearea şi menţinerea locurilor de muncă, precum şi la ajutarea economiilor să absoarbă şocurile economice”, argumentează Comisia Europeană într-un comunicat oficial.
 Proiectul de directivă se axează pe trei elemente principale: – principii comune privind activarea rapidă a procedurilor de restructurare, care vor ajuta companiile să continue activităţile şi să păstreze locuri de muncă;
 – reglementări care să le permită antreprenorilor să beneficieze de a doua şansă, întrucât vor scăpa în totalitate de datorii într-un interval de cel mult trei ani;
 – măsuri punctuale pentru statele membre UE în sensul creşterii eficienţei procedurilor de insolvenţă, restructurare şi ştergere a datoriilor.
„Aceste elemente vor reduce durata şi costurile procedurilor în multe state membre, situaţii care generează incertitudine legală pentru creditori şi investitori, precum şi rate scăzute de recuperare a datoriilor”, precizează Comisia Europeană.
„Companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare, în special IMM-urile, vor avea acces la instrumente pentru detectarea rapidă a deteriorării activităţilor de afaceri, astfel că vor putea să se restructureze în timp util”, subliniază Executivul UE.
În prezent, în unele ţări membre UE, ştergerea datoriilor se face abia după zece ani. Planul are rolul de armonizare a reglementărilor ţărilor membre UE în materie de insolvenţă.
 							 							Citeşte şi: 							Tribunalul Bacău a admis insolvenţa RAFO Oneşti. Creditorii se pot exprima până pe 11 decembrie 							
 							 							Citeşte şi: 							Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia Carpatica Asig faţă de intrarea în insolvenţă 							
 							 							Citeşte şi: 							Elcen intră în insolvenţă, datoriile totale fiind în prezent de aproximativ 1,6 miliarde de lei 							
 							 							Citeşte şi: 							Top10 Cele mai mari companii intrate în insolvenţă în ultimii cinci ani. Aproape 5.000 de locuri de muncă au dispărut din economie 							
 							 							Citeşte şi: 							Companii cu active de peste 600 milioane euro din industrie au intrat în insolvenţă în 2016. Care sunt afacerile cu cele mai mari pierderi