CONFLICTUL DIN FÂŞIA GAZA: Un lider al Hamas a fost ucis. Israelul a blocat toate drumurile spre Fâşia Gaza

Un lider al aripii militare a mişcării Hamas, Ahmed Abu Jalal, a fost ucis, vineri seara, în raidul aerian israelian efectuat în zona Maghazi din Fâşia Gaza. Israelul a blocat, vineri seara, toate căile de acces rutier spre Fâşia Gaza, anunţând că zona este una "militarizată închisă".

1851 afișări
Imaginea articolului CONFLICTUL DIN FÂŞIA GAZA: Un lider al Hamas a fost ucis. Israelul a blocat toate drumurile spre Fâşia Gaza

Conflictul din Fâşia Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit surselor citate, Ahmed Abu Jalal a fost ucis într-un raid aerian care a avut loc în apropierea taberei de refugiaţi de la Maghazi, situată în centrul Fâşiei Gaza.

În atac au fost ucişi şi doi fraţi ai lui Abu Jalal, precum şi o altă persoană.

Patru palestinieni au fost ucişi într-un nou raid aerian

Patru palestinieni au fost ucişi într-un nou raid aerian, anunţă surse medicale palestiniene.

"Patru civili au devenit martiri în zona Maghazi, în centrul Fâşiei Gaza", a declarat Achraf al-Qudra, un purtător de cuvânt al serviciilor medicale din Fâşia Gaza, un teritoriu palestinian aflat sub controlul mişcării islamiste Hamas.

Bilanţul operaţiunii israeliene "Pilon al Apărării" a ajuns la 28 de morţi în Fâşia Gaza. În Israel, trei civili au fost ucişi într-un atac cu rachetă lansat din Fâşia Gaza.

Israelul blochează toate drumurile spre Fâşia Gaza, sugerând eventualitatea unei operaţiuni terestre

Israelul a blocat, vineri seara, toate căile de acces rutier spre Fâşia Gaza, anunţând că zona este una "militarizată închisă", măsuri care sugerează declanşarea unei ofensive terestre.

"Zona este militarizată închisă", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.

Israelul a atacat 613 obiective în Fâşia Gaza, iar operaţiunile ar putea dura şapte săptămâni

Armata israeliană a atacat 613 obiective "teroriste" de la începutul operaţiunilor în Fâşia Gaza, care ar putea dura aproximativ şapte săptămâni, informează site-ul Ynetnews.com.

Potrivit armatei israeliene, în prima zi a raidurilor aeriene, a fost distrusă o fabrică de avioane fără pilot aparţinând Hamas.

Armata israeliană a atacat în total 613 "obiective teroriste" în cursul Operaţiunii "Pilon al Apărării".

Sistemul israelian antirachetă a interceptat 197 de rachete, din cele aproximativ 500 lansate din teritoriul palestinian.

Comandamentul Frontului Intern le-a cerut autorităţilor locale să se pregătească pentru aproximativ şapte săptămâni de ostilităţi, conform unui comunicat al Statului Major israelian.

Armata israeliană ar putea convoca 75.000 de rezervişti pentru operaţiunile din Fâşia Gaza

Secretarul Guvernului Israelului a iniţiat consultări cu principalii miniştri pentru a obţine aprobarea acestora în vederea mobilizării a 75.000 de rezervişti.

Potrivit unei surse oficiale, sub protecţia anonimatului, "secretarul Guvernului Israelului, Zvi Hauser, a început discuţiile pentru convocarea a încă 75.000 de rezervişti".

Vineri dimineaţă, armata israeliană începuse mobilizarea a 16.000 de rezervişti în cadrul operaţiunii militare "Pilon de Apărare".

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a aprobat joi convocarea a până la 30.000 de rezervişti, ce ar putea fi mobilizaţi în orice moment.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici