CRIZA IMIGRANŢILOR: Poliţia ungară a folosit gaze lacrimogene la o tabără de imigranţi de la frontiera cu Serbia - VIDEO

Poliţia ungară a folosit gaze lacrimogene, miercuri, pentru a instaura ordinea la o tabără de imigranţi din apropierea frontierei cu Serbia, în urma izbucnirii unui conflict, relatează MTI.

1520 afișări
Imaginea articolului CRIZA IMIGRANŢILOR: Poliţia ungară a folosit gaze lacrimogene la o tabără de imigranţi de la frontiera cu Serbia - VIDEO

CRIZA IMIGRANŢILOR: Poliţia ungară a folosit gaze lacrimogene la o tabără de imigranţi de la frontiera cu Serbia (Imagine: AP / Mediafax Foto)

Mai mulţi imigranţi au vrut să discute cu o echipă de televiziune la tabăra Roszke, moment în care a izbucnit un conflict. Potrivit presei, aproximativ 200 de imigranţi au fost implicaţi.

Poliţia a fost nevoită să recurgă la forţă pentru a instaura ordinea în tabără, unde imigranţilor le sunt prelevate amprentele digitale, iar documentele lor sunt examinate.

Printre imigranţii implicaţi în conflict se aflau mai multe persoane care nu voiau să le fie prelevate amprentele.

Zoltan Kovacs, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că imigranţii ilegali care sosesc în număr mare în ţară au devenit mai agresivi şi au solicitări tot mai mari.

Ei nu respectă regulile, ceea ce în unele cazuri aproape împiedică autorităţile să îi înregistreze şi să le ia amprentele în mod controlat, a adăugat acesta.

Poliţiştii ungari fac tot posibilul pentru a acţiona cu omenie, asigurând în acelaşi timp protecţia graniţelor, a precizat Kovacs.

Ungaria a anunţat miercuri că plănuieşte să trimită militari la frontiera cu Serbia, în contextul în care, în ultimele două zile, peste 4.500 de imigranţi au pătruns pe teritoriul ungar.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici