Cum a înscenat Pentagonul timp de ani de zile ceremoniile de repatriere ale soldaţilor americani pieriţi în războaie - FOTO, VIDEO

Timp de şapte ani, Departamentul de Apărare american a înscenat repatrieri ale unor soldaţi care şi-au pierdut viaţa în al Doilea Război Mondial, în Războiul din Coreea sau în Vietnam.

2074 afișări
Imaginea articolului Cum a înscenat Pentagonul timp de ani de zile ceremoniile de repatriere ale soldaţilor americani pieriţi în războaie - FOTO, VIDEO

Cum a înscenat Pentagonul timp de ani de zile ceremoniile de repatriere ale soldaţilor americani pieriţi în al Doilea Război Mondial sau în războaiele din Coreea şi Vietnam (Imagine: Daily Mail)

Deşi susţine că sicriele conţin într-adevăr trupurile soldaţilor care au pierit în unul dintre cele trei războaie, Pentagonul a recunoscut că aşa-zisele întoarceri ale soldaţilor acasă nu sunt de niciun fel repatrieri, informează dailymail.co.uk.

De altfel, soldaţii americani "se întorc" de multe ori acasă cu avioane care nici măcar nu mai pot zbura.

Ceremoniile sunt organizate de Joint POW/MIA Accounting Command, o agenţie care se ocupă cu descoperirea şi repatrierea soldaţilor morţi în al Doilea Război Mondial, în Războiul din Coreea sau în cel din Vietnam.

Soldaţii nu sunt însă descoperiţi de agenţia respectivă, recunoaşte Pentagonul, ci sunt aduşi de la un laborator din Honolulu.

Ceremoniile din Hawaii se numesc acum "ceremonii de onorare". "Numele s-a schimbat pentru că soldaţii au ajuns deja, tehnic", explică sergentul Andrew Smith pentru NBC.

Joint POW/MIA Accounting Command (JPAC) identifică în jur de 80 de soldaţi pe an. După ce au loc ceremoniile, trupurile soldaţilor decedaţi sunt trimise înapoi în laborator.

Un bărbat care a cântat la cimpoi în cadrul acestor ceremonii a mărturisit că a crezut întotdeauna că soldaţii sunt într-adevăr repatriaţi. "Pentru mine a fost o experienţă foarte umilitoare", a declarat Alan Miyamura pentru NBC. "Amintirea cea mai vie pe care o am de la aceste ceremonii este tăcerea. Ea înseamnă respect şi un sentiment că aceşti soldaţi sunt bineveniţi acasă", a mai precizat el.

Rick Stone, care a lucrat în trecut pentru JPAC, susţine că agenţia a ştiut întotdeauna de această înşelăciune. "E o fraudă în interiorul JPAC. Dar nu este numai legată de ceremonia de sosire a soldaţilor. Adevărata fraudă este incapacitatea sa de a-i aduce pe soldaţi mai aproape de familii. Misiunea noastră nobilă este să mergem să îi descoperim pe aceşti copii şi acest lucru este atât de mânjit încât nici nu mai recunoaştem care este misiunea", subliniază fostul angajat al JPAC.

Pentagonul menţionează că, indiferent de cum sau când ajung rămăşiţele soldaţilor în Hawaii, odată ajunse acolo "sunt tratate cu maximum de respect, atenţie şi, mai presus de toate, cu onoare".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici