Echipa TVR trimisă în Egipt a fost reţinută într-un cartier din Cairo
Echipa TVR formată din reporterul Adelin Petrişor şi un cameraman a fost reţinută ilegal de civilii dintr-un cartier sărac din Cairo, anunţă TVR, precizând că cei doi au fost legitimaţi şi ameninţaţi cu cuţitul în timp ce încercau să realizeze un material, situaţia detensionându-se în cele din urmă.
Potrivit TVR, translatorul echipei a fost acuzat de trădare.
Televiziunea Română susţine, în anunţul postat pe site, că Adelin Petrişor şi operatorul său au reuşit să sune la ambasadă şi să detensioneze situaţia.
Echipa TVR a fost forţată să predea caseta din camera de filmat, a menţionat sursa citată.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





http://prd.ucoz.org/index/news/0-29
Nu sunt decat Securisti in haine de civili cei pro-mubarack ! Rusine politiei jandarmeriei si serviciilor secrete ! Dovada = toti cei prinsi de catre revolutionari aveau acte de securitate !
http://english.aljazeera.net/watch_now/