FERICIRE în BOSTON: De la oraşul pustiu la străzile invadate de muzică şi drapele SUA. Americanii sărbătoresc prinderea celui de-al doilea suspect în cazul atentatului - FOTO, VIDEO

Sute de americani au invadat străzile din Boston, Massachussets, cântând, aplaudând şi fotografiindu-se cu poliţiştii şi cu drapelul Statelor Unite, pentru a sărbători capturarea celui de-al doilea suspect în cazul atentatului din timpul maratonului din Boston de pe 15 aprilie, soldat cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.

1363 afișări
Imaginea articolului FERICIRE în BOSTON: De la oraşul pustiu la străzile invadate de muzică şi drapele SUA. Americanii sărbătoresc prinderea celui de-al doilea suspect în cazul atentatului - FOTO, VIDEO

FERICIRE în BOSTON: De la oraşul pustiu la străzile invadate de muzică şi drapele SUA. Americanii sărbătoresc prinderea celui de-al doilea suspect în cazul atentatului - FOTO, VIDEO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Încetarea cu succes a operaţiunilor de căutare desfăşurate de forţele de ordine a fost întâmpinată cu aplauze de sutele de locuitori şi cu mesaje de fericire şi felicitări care au curs pe reţeaua de socializare Twitter. 

Amplul demers de căutare a tânărului Jokar Ţarnaev transformase Bostonul într-un oraş fantomă, traficul fiind oprit, în timp ce familii au fost evacuate şi autorităţile au impus ca cetăţenii care rămân în casele lor să nu-şi părăsească domiciliul pe parcursul acţiunilor poliţiştilor.

Cel puţin 200 de oameni au ieşit în Watertown, suburbie a Bostonului şi centru al operaţiunilor de căutare, pentru a sărbători prinderea celui de-al doilea suspect în cazul atentatului din această săptămână.

După anunţul oficial făcut de Poliţia din Boston pe Twitter, relatează CNN în ediţia online, în Watertown a putut fi auzit în scurt timp un agent SWAT strigând în portavoce: "Mulţumim, mulţumim! A fost o plăcere! SUA! SUA!"

"Sunt fericită că s-a terminat", a spus o femeie din Watertown. "Oraşul şi oamenii au trecut prin atâta durere din cauza deciziilor iraţionale ale acestor tineri."

Locuitorii, până nu demult ascunşi în siguranţa propriilor case, s-au adunat pe străzile oraşului, invadate de muzică, strigăte de fericire şi steaguri ale Statelor Unite. Lângă Universitatea Northeastern din Boston studenţii se îmbrăţişau, fluturau steaguri şi scandau: "Haide, Boston!" şi "SUA, SUA!".

"Am urmărit cu toţii transmiterea live a întregii situaţii la televizor, la calculator", a spus Myles Marcus, un student la Universitate Berklee de Muzică din Boston. "Mă simt pur şi simplu eliberat. Simt că pot să merg din nou la şcoală şi să ştiu că sunt în siguranţă."

Alţi tineri s-au arătat, totuşi, sceptici în ceea ce priveşte sărbătorirea victoriei. "E mereu ceva în mintea mea care se întreabă dacă nu cumva toate aceste lucruri nu sunt cam premature", a spus Sara Pradziak, de 21 de ani.

În timp ce unii poliţişti îi îndemnau pe americani, adunaţi în grupuri din ce în ce mai mari, să se întoarcă la casele lor, alţii zâmbeau mulţimilor care îi aclamau şi aplaudau, acceptând să se fotografieze cu ei.

Al doilea suspect în cazul atenatelor din Boston a fost arestat, relatează CNN. Autorităţile au confirmat că suspectul arestat este Jokar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, căutat activ de peste 9.000 de agenţi ai forţelor de ordine de aproape 24 de ore.

Poliţia din Boston a făcut următorul anunţ: "Capturat. Căutările s-au încheiat. Teroarea a luat sfârşit. Dreptatea a prevalat. Suspectul este în detenţie".

Videoclipul a fost postat de utilizatorul Facebook Bill Farrell.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici