Igor Dodon a preluat mandatul de preşedinte al Republicii Modova. La ceremonie nu a venit niciun fost preşedinte

Igor Dodon a preluat oficial, vineri, 23 decembrie, mandatul de preşedinte al Republicii Modova în cadrul unei ceremonii la Palatul Republicii, unde au fost invitate aproximativ 800 de persoane dar la care nu a participat niciun fost şef de stat, relatează Radio Chişinău.

8735 afișări
Imaginea articolului Igor Dodon a preluat mandatul de preşedinte al Republicii Modova. La ceremonie nu a venit niciun fost preşedinte

Dodon a preluat mandatul de preşedinte al R.Modova; la ceremonie nu a venit niciun fost preşedinte (Imagine: Radu Ştefan/ Foto Mediafax)

Susţinătorii lui Igor Dodon au urmărit ceremonia din stradă, pe ecranele instalate pe frontonul Palatului Republicii.

Totodată, la Biblioteca „B. P. Haşdeu”, asociaţia „Tinerii Moldovei” a organizat o contramanifestaţie de protest împotriva învestirii lui Igor Dodon.

Şedinţa a fost una sobră şi a durat ceva mai mult de 20 de minute. Însemnele statului i-au fost înmânate lui Igor Dodon de preşedintele interimar al Curţii Constituţionale Victor Popa, întrucât preşedintele instituţiei, Alexandru Tănase, este în concediu, potrivit Serviciului de Presă al Curţii Constituţionale.

De asemenea, la ceremonie nu a participat niciunul din foştii preşedinţi ai Republicii Moldova, nici ultimul şef al statului, Nicolae Timofti.

În discursul de inaugurare, Igor Dodon a declarat că îşi doreşte să fie un preşedinte al tuturor, să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor, dar şi a mediului de afaceri. El a anunţat că va crea un consiliu economic şi va avea un consilier care se va ocupa de cetăţenii din diaspora. Igor Dodon a accentuat tema statalităţii seculare a Republicii Moldova. În limba rusă a vorbit despre necesitatea restabilirii relaţiilor cu Federaţia Rusă, iar în română despre relaţii bune cu toate statele. Totodată, el a spus că va depune toate eforturile pentru reglementarea conflictului transnistrean.

Ministrul Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru, şi-a anunţat refuzul de a merge la ceremonia de învestire a lui Igor Dodon în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, scrie Independent.md.

Şalaru a anunţat pe o reţea de socializare că nu va participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales, motivând că Dodon nu este preşedintele lui, deoarece a câştigat acest mandat prin minciună.

„Am primit invitaţia de a participa la învestirea noului preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Cu multă plăcere anunţ că nu voi merge la această festivitate. Igor Dodon nu este preşedintele meu, iar în perioada cât voi fi ministru al Apărării voi colabora doar instituţional cu el. Respect instituţia Preşedintelui şi respect legile care reglementează relaţiile dintre preşedintele Republicii Moldova şi ministrul Apărării. Dar Igor Dodon a câştigat această funcţie prin minciună şi manipulare, şi prin urmare, el nu este preşedintele meu, este doar reprezentantul intereselor Federaţiei Ruse”, a reacţionat Anatol Şalaru.

Potrivit Timpul.md, deputaţii din Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi cei din Partidul Liberal Democrat (PLDM) au refuzat să participe la ceremonie.

Potrivit radiochisinau.md, Partidul Comuniştilor nu a recunoscut legalitatea alegerilor prezidenţiale şi îl consideră pe preşedintele-ales nelegitim.

Preşedintele fracţiunii PLDM Tudor Deliu a declarat că liberal-democraţii vor boicota ceremonia din cauza unor declaraţii ale lui Igor Dodon că Republica Moldova ar trebui să-şi ceară scuze de la regiunea transnistreană pentru conflictul armat din Transnistria, dar şi pentru că l-a felicitat pe noul lider nerecunoscut de la Tiraspol.

Tot vineri, 23 decembrie, Parlamentul a respins o iniţiativă a PL de a crea o comisie care să examineze aceste declaraţii ale preşedintelui nou-ales. Nu vor participa la investitură nici deputaţii şi miniştrii PL, anunţa pentru Radio Chişinău, Valeriu Munteanu.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici