Prima pagină » Știri externe » Irlanda de Nord vrea relaţie specială cu Uniunea Europeană după Brexit

Irlanda de Nord vrea relaţie specială cu Uniunea Europeană după Brexit

Irlanda de Nord ar putea avea o relaţie diferită de restul Marii Britanii cu Uniunea Europeană post-Brexit, afirmă liderul provinciei britanice, Arlene Foster, citată de site-ul agenţiei Reuters.
Irlanda de Nord vrea relaţie specială cu Uniunea Europeană după Brexit

Întrebată dacă Irlanda de Nord ar putea avea un statut special în privinţa accesului la piaţa UE şi la uniunea vamală după ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, Foster a precizat că „acestea sunt subiecte de negocieri”.

„Datorită istoriei şi geografiei noastre, lucrurile vor fi uşor diferite în Irlanda de Nord”, a adăugat Arlene Foster.

„Trebuie să recunoaştem că noi suntem singura parte a regatului britanic care are frontieră terestră cu Uniunea Europeană, astfel că aceste lucruri trebuie stabilite prin negocieri”, a subliniat premierul Irlandei de Nord.

Scoţia şi Ţara Galilor au semnalat, la rândul lor, că vor să aibă relaţii speciale cu Uniunea Europeană, sugerând chiar intenţii de a se desprinde de Anglia pentru a menţine apartenenţa la UE.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
Vă amintiți de Jeremie N'Jock? 3 întâmplări haioase cu atacantul spectaculos al Craiovei
GSP.ro
Seceta extremă de pe Dunăre dezvăluie epave din Al Doilea Război Mondial și un posibil proiectil de catapultă vechi de 2.000 de ani
Gandul
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. Cărțile lor de identitate NU mai sunt valabile de la 3 august 2026
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior”
Libertatea
Adrian Ropotan, în stare gravă după accidentul de microbuz din Argeș. Antrenorul a fost resuscitat la fața locului. Imagini de la locul accidentului
CSID
Un proprietar își vinde mașina chinezească pe Autovit după 30.000 KM. Cât cere pe ea
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia