John Kerry vrea un acord politic în programul nuclear iranian până la sfârşitul lui martie

Secretarul de Stat american John Kerry a insistat vineri, în cursul unei întrevederi cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif, asupra necesităţii ajungerii la un acord politic în programul nuclear al Teheranului până la "sfârşitul lui martie", relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

233 afișări
Imaginea articolului John Kerry vrea un acord politic în programul nuclear iranian până la sfârşitul lui martie

John Kerry vrea un acord politic în programul nuclear iranian până la sfârşitul lui martie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Kerry şi-a reiterat dorinţa de a se ajunge la un acord politic până la sfârşitul lui martie", a declarat un oficial din cadrul Departamentului de Stat la finalul unei întrevederi la Munchen între cei doi oficiali.

În lipsa ajungerii la un acord definitiv asupra programului nuclear controversat al Teheranului, la Viena, pe 24 noiembrie, Grupul "5+1" (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania) şi Republica Islamică au prelungit acordul provizoriu încheiat în noiembrie 2013 şi au extins discuţiile până la 1 iulie 2015.

Marile puteri cer Iranului să-şi reducă capacităţile nucleare, cu scopul de a-l împiedica să obţină bomba atomică. Teheranul revendică dreptul de a dezvolta un program nuclear civil şi solicită anularea sancţiunilor economice occidentale.

La sfârşitul lui noiembrie 2013, Iranul şi Grupul 5+1 au semnat un acord interimar care a îngheţat o parte din activităţile nucleare sensibile ale Teheranului în schimbul unei anulări parţiale a sancţiunilor occidentale. Acest acord trebuie să pregătească semnarea unui acord definitiv asupra programului nuclear al Teheranului, suspectat de occidentali, în pofida dezminţirilor sale, că asunde apecte militare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici