Judecătorilor britanici li se interzice să mai folosească termenul "ţigan"

Judecătorii din Marea Britanie nu vor mai putea folosi cuvântul "ţigan", potrivit unui nou set de reguli, acesta fiind înlocuit cu sintagma "membru al comunităţii nomade", relatează Daily Mail, în ediţia electronică de sâmbătă.

52 afișări
Imaginea articolului Judecătorilor britanici li se interzice să mai folosească termenul "ţigan"

Judecătorilor britanici li se interzice să mai folosească termenul "ţigan" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ordinul face parte dintr-un ghid în care judecătorii şi magistraţii sunt avertizaţi că trebuie să "recunoască şi să elimine" prejudecăţile personale. Cartea furnizează o listă cu persoane care pot fi "dezavantajate din punct de vedere social şi economic" şi care au nevoie de ajutor special pentru a se asigura că sunt tratate cu corectitudine.

Această listă include minorităţile etnice, cele religioase, persoanele cu dizabilităţi, femeile, copii, persoanele în vârstă, homosexualii şi lesbienele, transsexualii şi "cei care din cauza sărăciei sau a altor motive sunt marginalizaţi din punct de vedere social sau economic".

În secţiunea intitulată "Romi/ţigani/nomazi", ghidul stipulează: "Aceste grupuri sunt recunoscute ca grupuri etnice deşi nu există statistici oficiale în legătură cu numărul acestei populaţii".

"Termenul «ţigan» este considerat de obicei ca fiind peiorativ; «membru al comunităţii nomade» ar putea fi acceptabil, dar trebuie să se acorde atenţie şi să se evite orice supoziţii", precizează ghidul.

"Cei din Marea Britanie sunt mândri să fie numiţi ţigani. Nu se supără că sunt numiţi ţigani", a declarat însă Joseph Jones, secretarul organizaţiei Gipsy Council.

"Nu este un nume care vine din comunitatea romă, iar unora nu le place din acest motiv", a adăugat el, precizând că descrierea ţiganilor ca "membri ai comunităţii nomade" este "prea simplistă". "Problema cu această sintagmă este că amestecă persoane care fac parte dintr-un grup etnic cu persoane care nu fac parte", a continuat el.

Alte cuvinte interzise sunt "invalid", "handicap mental" sau "imobilizat în cărucior cu rotile". În locul lor, judecătorii ar trebui să folosească termenii "persoană cu dizabilităţi", "dificultăţi de învăţare" şi "utilizator de scaun cu rotile".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici