La bordul avionului care s-a prăbuşit în Mali nu existau "persoane suspecte", afirmă Pellerin

Între persoanele înregistrate la bordul avionului Air Algérie care s-a prăbuşit în Mali nu se aflau "persoane suspecte", a declarat vineri, la Ouagadougou, secretarul de stat pentru francezii din străinătate Fleur Pellerin.

82 afișări
Imaginea articolului La bordul avionului care s-a prăbuşit în Mali nu existau "persoane suspecte", afirmă Pellerin

La bordul avionului care s-a prăbuşit în Mali nu existau "persoane suspecte", afirmă Pellerin (Captură video)

"Potrivit anchetelor efectuate de către autorităţile din Burkina Faso şi din câte ştim noi, partea franceză, nu existau persoane suspecte între cele înregistrate la bord. Dar, pentru a avea certitudini, va fi necesar să aşteptăm desfăşurarea anchetei la faţa locului", a declarat Pellerin la finalul unei reuniuni a Celulei de criză din Burkina Faso.

Însoţită de premierul Luc Adolphe Tiao din Burkina Faso, ea s-a întâlnit pe aeroport cu membri ai familiilor celor 23 de cetăţeni ai acestui stat care au murit la prăbuşirea avionului, un McDonnell Douglas MD83 care a decolat în noaptea de miercuri spre joi de la Ouagadougou cu destinaţia Alger şi care s-a prăbuşit după aproximativ 50 de minute de zbor.

Obiectivul a fost să le spună "ceea ce ştim în acest stadiu al anchetei", a declarat ea. "Felul în care arată locul şi imaginile care ne-au fost arătate astăzi (vineri) dimineaţa, la Centrul de criză (din această ţară) sugerează că este vorba, probabil, despre o cauză mecanică, legată de condiţiile meteorologie" nefavorabile, a adăugat Pellerin.

În imagini filmate la locul prăbuşirii de către militari din Burkina Faso apar fragmente metalice dificil de identificat, răspândite pe zeci de metri. Principalele elemente ale avionului, ca motorul sau fuzelajul, nu sunt vizibile în aceste imagini.

"Vă anunţ, cu un regret profund, că avionul s-a prăbuşit şi s-a împrăştiat în mii de bucăţi", a declarat Tiao. "Nici măcar nu suntem siguri că vom putea reconstitui cadavrele, atât de îmbucătăţite sunt", a adăugat el.

Tiao a anunţat că preşedintele Burkina Faso Blaise Compaoré "se va deplasa la locul accidentului, desigur, împreună cu omologul său din Mali (Ibrahim Boubacar Keïta) şi autorităţile franceze", fără să precizeze când va avea loc această vizită.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici