Lavrov: Moscova nu vede utilitatea unor noi negocieri internaţionale privind Ucraina

Rusia nu vede utilitatea unor noi negocieri internaţionale cu privire la criza din Ucraina şi consideră că o ieşire din această criză este posibilă numai prin dialog între Kiev şi reprezentanţii regiunilor din estul ţării, a declarat luni ministrul de Externe Serghei Lavrov.

476 afișări
Imaginea articolului Lavrov: Moscova nu vede utilitatea unor noi negocieri internaţionale privind Ucraina

Serghei Lavrov (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Să ne reunim, din nou, într-un format cvadripartit, nu prea are sens", a declarat Lavrov, răspunzând unei întrebări despre posibilitatea unei noi runde a negocierilor organizate în aprilie, la Geneva, între Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite, care au condus la un acord vizând diminuarea tensiunilor din Ucraina.

"Nimic nu va funcţiona dacă opozanţii regimului nu sunt incluşi într-un dialog direct asupra unei ieşiri din criză", a adăugat Lavrov.

"Noi dorim ca, în această etapă, în contextul în care actorii-cheie sunt de acord asupra principiilor ieşirii din criză convenite la Geneva pe 17 aprilie, să trecem la măsuri practice pe care trebuie să le pună în practică părţile implicate în conflict", a continuat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici