Măcel într-o închisoare din Panama. Cel puţin 12 deţinuţi au fost ucişi într-un schimb de focuri

Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi alte 13 au fost rănite în timpul unui schimb de focuri între deţinuţi într-o închisoare din apropierea oraşului Panama, au anunţat marţi autorităţile, relatează Reuters.

644 afișări
Imaginea articolului Măcel într-o închisoare din Panama. Cel puţin 12 deţinuţi au fost ucişi într-un schimb de focuri

Măcel într-o închisoare din Panama. Cel puţin 12 deţinuţi au fost ucişi într-un schimb de focuri

Poliţia a informat că a confiscat mai multe arme în incidentul din închisoarea La Joyita, la 25 km est de capitală, inclusiv cinci pistoale şi trei puşti.

Preşedintele Laurentino Cortizo, care a preluat funcţia în iulie, a declarat că incidentul a sugerat că gardienii închisorii au ajutat la contrabanda cu armele.

"Aceste arme de foc nu au căzut din cer, există, în mod evident, un tip de cooperare pentru ca armele de foc să poată fi introduse", a spus el într-un comunicat.

Un oficial al poliţiei panameze, Alexis Munoz, a declarat că împuşcăturile au avut loc în închisoare, unde deţinuţii sunt grupaţi în funcţie de afilierile la reţele pentru a evita confruntările, cauza fiind în curs de cercetare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici