Manifestanţi au arborat drapelul Rusiei pe clădirea Parlamentului din Crimeea

Locuitorii din Crimeea au arborat marţi seara drapelul Rusiei pe clădirea Parlamentului regiunii autonome, protestând faţă de acţiunile noilor autorităţi de la Kiev, relatează agenţia UNIAN.

1341 afișări
Imaginea articolului Manifestanţi au arborat drapelul Rusiei pe clădirea Parlamentului din Crimeea

Manifestanţi au arborat drapelul Rusiei pe clădirea Parlamentului din Crimeea

Aproximativ 500 de manifestanţi s-au adunat în faţa clădirii Parlamentului din Crimeea, în Simferopol.

Ei cer independenţa regiunii autonome şi organizarea unui referendum privind statutul Crimeei. De asemenea, manifestanţii insistă ca forţele speciale Berkut să fie protejate de acţiunile formaţiunilor radicale.

Fluturând steaguri ale Crimeei, Rusiei şi ale flotei ruse, ei scandează "Berkut!" şi "Rusia!".

Preşedintele Adunării parlamentare regionale, Volodimir Konstantinov, a declarat în faţa manifestanţilor că nu intenţionează să părăsească Crimeea şi va fi alături de locuitorii ei.

"Astăzi Kievul refuză să ne soluţioneze problemele, de aceea trebuie să ne unim şi să acţionăm cu fermitate. Regiunea autonomă şi locuitorii ei au suficiente forţe. nu vom trăda Crimeea", a declarat el.

Crimeea a aparţinut Rusiei în perioada fostei Uniuni Sovietice, înainte de a intra în componenţa Ucrainei, în 1954.

Ea se are statutul de "republică autonomă", iar autorităţile sale au propus, la începutul lui februarie, modificarea Constituţiei locale, cu scopul de a conferi Rusiei statutul de "garant" al acestei autonomii. Această iniţiativă a provocat îngrijorări faţă de tendinţele separatiste ale ţării.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici