Mihai I încă mai face clasa politică să tremure. Ce scrie presa internaţională despre discursul Regelui în Parlamentul român

Presa internaţională apreciază ca "istoric", evidenţiind o "dezbinare istorică" sau îndemnând la "mai multă democraţie", discursul pe care Regele Mihai l-a susţinut marţi în Parlament, notând absenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc.

6603 afișări
Imaginea articolului Mihai I încă mai face clasa politică să tremure. Ce scrie presa internaţională despre discursul Regelui în Parlamentul român

Regele Mihai în Parlament (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Într-un "discurs istoric", fostul suveran a îndemnat clasa politică din România să acţioneze pentru ca ţara să îşi regăsească "demnitatea şi respectul" pe scena internaţională şi a lăudat progresele realizate după prăbuşirea regimului comunist în 1989, citând între acestea "democraţia, libertăţile şi un început de prosperitate", scrie AFP.

Dar ultimul şef de stat care a supravieţuit celui de al Doilea Război Mondial a denunţat "dispreţul faţă de etică şi de rolul primordial al instituţiilor statului, dar şi personalizarea puterii", critici disimulate adresate preşedintelui Băsescu, acuzat de "autoritarism" de către adversarii săi politici, comentează agenţia franceză.

"Era un moment constructiv şi util", a declarat, citat de AFP, fostul preşedinte Ion Iliescu, care l-a împiedicat în anii '90 pe Mihai să revină în ţară şi al cărui partid social-democrat a propus ca fostul rege să fie declarat "persona non grata". El a adăugat că s-a "reconciliat" cu fostul suveran în 2001, lucru care i-a permis să se instaleze definitiv la Bucureşti. În schimb, preşedintele Băsescu, care nu îşi ascunde ostilitatea faţă de fostul rege, notează agenţia, şi premierul Emil Boc au lipsit din Parlament, preferând să asiste la ceremoniile de "Ziua Armatei", precizează AFP.

Discursul fostului rege al României evidenţiază o "dezbinare istorică", apreciază REUTERS, care-l citează pe Băsescu afirmând că Mihai I a fost "sclavul Rusiei" şi notează absenţa sa la şedinţa Parlamentului, la care au luat parte, totuşi, numeroşi deputaţi din PDL. La începutul anilor '90, fostul suveran a lansat mai multe apeluri la restaurarea monarhiei, acesta având în continuare numeroşi susţinători. Câteva mii de persoane i-au urat la mulţi ani pe site-ul familiei regale, iar unii au participat la un miting în faţa Parlamentului, adaugă agenţia.

În pofida celor 90 de ani ai săi, Mihai I "încă mai face clasa politică să tremure", comentează Le Monde. Unii parlamentari şi-au exprimat îngrijoarea cu privire la un zvon, care nu a fost dezminţit de casa regală notează ziarul francez, potrivit căruia fostul rege ar fi putut profita de prezenţa sa în Parlament pentru a cere restaurarea monarhiei în România. În pofida opiniei unor analişti, potrivit cărora mişcarea monarhistă a rămas "fără suflu", Mihai I continuă să inspire încredere în aceasta, iar discursul său "anunţă o mică furtună pe eşicherul politic al ţării", adaugă Le Monde.

Aleşii prezenţi în sala gigantică a Parlamentului s-au ridicat pentru a aplauda discursul fostului suveran, în timp ce Guvernul a fost reprezentat doar de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, mai notează Le Monde în suplimentul "Geo&Politique".

Fostul rege Mihai I de România "îndeamnă la mai multă democraţie" în ţară, în discursul susţinut în Parlament la împlinirea a 90 de ani, comentează ASSOCIATED PRESS.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici