Mihail Hodorkovski, declarat vinovat în cel de-al doilea proces al său - VIDEO

Fostul magnat rus al petrolului Mihail Hodorkovski şi principalul său asociat, Platon Lebedev, au fost declaraţi "vinovaţi", luni, de un tribunal din Moscova în cel de-al doilea proces pentru furtul a milioane de tone de petrol, au anunţat agenţiile ruse.

43 afișări
Imaginea articolului Mihail Hodorkovski, declarat vinovat în cel de-al doilea proces al său - VIDEO

Mihail Hodorkovski, declarat vinovat în cel de-al doilea proces al său (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Justiţia a început luni pronunţarea hotărârii în procesul lui Hodorkovski şi Lebedev împotriva cărora Parchetul a cerut 14 ani de închisoare. Această procedură va dura mai multe zile.

Între 200 şi 300 de persoane, dintre care numeroşi jurnalişti se aflau luni dimineaţa în faţa tribunalului moscovit Hamovniki. Numai un grup restrâns a reuşit să intre însă în tribunal.

"Libertate prizonierilor politici!", "Rusia fără Putin!". scandau simpatizanţii, referindu-se la premierul rus, Vladimir Putin.

Afacerea Iukos este considerată ca fiind orchestrată de puterea rusă pentru a-l zdrobi pe omul de afaceri prea independent, care finanţa opoziţia şi nu ezita să-l contrazică pe preşedintele din perioada respectivă, Vladimir Putin.

Fostul director al Iukos şi principalul său asociat sunt judecaţi din martie 2009 pentru furtul a 218 milioane de tone de petrol.

Cei doi bărbaţi, încarceraţi din 2003, execută deja o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru evaziune fiscală la scară largă.

Avocaţii lui Mihail Hodorkovski vor contesta în apel verdictul

Apărarea lui Mihail Hodorkovski, găsit vinovat luni pentru furt de petrol, va contesta în apel această decizie, anunţă Vadim Kliuvgant, principalul avocat al fostului preşedinte al companiei Iukos.

"În mod sigur vom face apel", a declarat Kliuvgant.

Prezentarea motivării deciziei va dura câteva zile, iar sentinţa va fi anunţată la final.

Parchetul a cerut 14 ani de închisoare pentru Hodorkovski, considerat vinovat pentru furtul a 218 milioane de tone de petrol.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici