Ministrul australian al Apărării va vizita Franţa, Germania şi Marea Britanie

Ministrul australian al apărării Richard Marles a declarat duminică faptul că va depune eforturi pentru intensificarea legăturile în domeniul apărării cu Franţa, Germania şi Marea Britanie, în cadrul unei vizite pe care o va efectua săptămâna aceasta la partenerii europeni, potrivit Reuters.

194 afișări
Imaginea articolului Ministrul australian al Apărării va vizita Franţa, Germania şi Marea Britanie

FOTO BNN/Twitter

Richard Marles a afirmat că războiul din Ucraina a sporit importanţa cooperării cu naţiuni care gândesc la fel.

Vizita în Franţa, Germania şi Marea Britanie va avea loc între 29 august şi 1 septembrie şi va fi prima deplasare a ministrului apărării, Richard Marles, în aceste ţări după ce Partidul Laburist de centru-stânga a preluat puterea în Australia după alegerile generale din mai.

Marles urmează să se întâlnească cu omologii săi în timpul vizitelor, despre care guvernul a spus că sunt o şansă de a arăta angajamentul Australiei faţă de consolidarea legăturilor europene în domeniul apărării.

Oprirea în Franţa va ajuta la „restaurarea şi reînnoirea” relaţiei lor bilaterale, a declarat guvernul, numind Franţa unul dintre „cei mai vechi şi mai capabili parteneri ai Australiei”.

În iunie, Australia a ajuns la o înţelegere de 555 de milioane de euro cu şantierul naval francez Naval Group în legătură cu decizia de anul trecut de a renunţa la o afacere de miliarde de dolari cu submarine franceze.

Canberra a sperat că înţelegerea va ajuta la repararea unei rupturi între cele două naţiuni, după ce acordul a fost abandonat în favoarea unui acord cu Statele Unite şi Marea Britanie pentru a construi submarine cu propulsie nucleară cu tehnologie americană şi britanică în cadrul unei noi alianţe denumite AUKUS.

În cadrul călătoriei, Marles va participa, de asemenea, la o masă rotundă cu reprezentanţi ai industriei de apărare din Germania, în timp ce în Marea Britanie va vizita şantierele navale, a declarat guvernul.

„Relaţia noastră cu Regatul Unit este atât istorică, cât şi reciproc avantajoasă şi se reflectă prin angajamentul nostru continuu faţă de AUKUS”, a spus Marles.

„Vizita mea în Europa are loc într-un moment în care războiul din Ucraina a arătat importanţa creşterii cooperării cu parteneri de aceeaşi părere, atât în Europa, cât şi în Indo-Pacific”, a mai spus el.

Călătoria are loc după ce Marles a vizitat în iunie Japonia pentru a promova cooperarea bilaterală în domeniul apărării, în încercarea de a contrabalansa influenţa militară tot mai mare a Chinei în Asia.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici