O stradă din oraşul Bethleem va purta numele lui Vladimir Putin

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, i-a transmis preşedintelui Vladimir Putin, aflat în vizită în Cisiordania, că primarul oraşului Bethleem a decis să denumească o stradă în onoarea sa, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

818 afișări
Imaginea articolului O stradă din oraşul Bethleem va purta numele lui Vladimir Putin

O stradă din oraşul Bethleem va purta numele lui Vladimir Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În opinia lui Abbas, numirea unei străzi în cinstea lui Putin, ar arăta cât îi preţuiesc palestinienii pe Putin şi poporul rus, scrie Ria Novosti.

"Şi în acest caz ca şi în altele, mi se spune ca de obicei înainte, iar pentru mine acest lucru a fost cu totul neaşteptat", a declarat liderul rus în cadrul turneului său de două zile în Orientul Mijlociu.

Putin şi Abbas au inaugurat un centru pentru ştiinţă şi cultură în oraşul Bethleem din Cisiordania, construit pe terenul donat Societăţii Imperiale Palestiniene Ortodoxe (IPPO), de către Autoritatea Palestiniană în urmă cu patru ani.

În opinia lui Putin străzile ar trebui numite de generaţiile viitoare după numele politicienilor, în cinstea celor care au trecut în nefiinţă, adăugând că i-ar "plăcea să trăiască mai mult".

Strada care duce la acest centru de cultură, va purta numele lui Putin, precizează Abbas. Într-un alt oraş palestinian, o stradă a fost deja numită după numele fostului preşedinte Dmitri Medvedev, care a vizitat ţara în 2011.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici