OIAC: Un singur amplasament dintre cele 23 declarate de Siria a rămas neverificat

Experţii însărcinaţi cu distrugerea arsenalul chimic sirian au inspectat 22 dintre cele 23 de amplasamente declarate de Siria, a anunţat joi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

112 afișări
Imaginea articolului OIAC: Un singur amplasament dintre cele 23 declarate de Siria a rămas neverificat

OIAC: Un singur amplasament dintre cele 23 declarate de Siria a rămas neverificat (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Conform declaraţiilor Siriei, amplasamentul este desfiinţat şi părăsit de mai mult timp", a afirmat OIAC.

Verificarea amplasamentului a fost efectuată cu ajutorul unor camere "operate de personalul sirian, sub controlul echipei de inspecţie", a precizat aceeaşi sursă.

"Poziţia geografică exactă a amplasamentului, la ora înregistrării imaginilor, precum şi acestea din urmă au fost complet autentificate", a adăugat ea.

OIAC, laureată cu Premiul Nobel pentru Pace la începutul lunii octombrie, este însărcinată cu supravegherea distrugerii arsenalului chimic sirian, în baza unei rezoluţii istorice a Naţiunilor Unite.

Rezoluţia ONU a fost adoptată în urma unui acord ruso-american privind distrugerea arsenalului chimic sirian, care a îndepărtat ameninţarea unei acţiuni militare americane, luată în calcul după comiterea unui atac chimic sângeros, la 21 august, în apropiere de Damasc.

OIAC a anunţat la 31 octombrie că 21 dintre cele 23 de amplasamente declarate de Siria au fost inspectate, restul de două amplasamente fiind evitate din motive de securitate.

De asemenea, OIAC a oferit asigurări că experţii au plasat peste 1.000 de tone de agenţi chimici şi arme chimice sub sigiliu şi că instalaţiile de producţie din Siria au fost scoase din uz.

Consiliul Executiv al OIAC urmează să adopte, până la 15 noiembrie, o foaie de parcurs pentru distrugerea arsenalului chimic, în baza unui "plan general de distrugere" făcut public de Siria la data de 24 octombrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici