Organizaţia Stat Islamic nu a pierdut decât foarte puţin teren în Irak, anunţă Pentagonul

Organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI) nu a pierdut decât 700 de kilometri pătraţi în Irak, adică doar puţin peste unu la sută din cei 55.000 de kilometri pătraţi cuceriţi în 2014, potrivit Pentagonului.

3570 afișări
Imaginea articolului Organizaţia Stat Islamic nu a pierdut decât foarte puţin teren în Irak, anunţă Pentagonul

Organizaţia Stat Islamic nu a pierdut decât foarte puţin teren în Irak, anunţă Pentagonul (Imagine: Daily Mail)

"Este un procentaj mic", a recunoscut vineri contraamiraulul Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Dar aceşti kilometri pătraţi, recuceriţi în mare parte de forţele kurde în nordul Irakului, sunt "locuri care contează pentru SI, oraşe, zone populate", a anunţat el.

În prezent, jihadiştii din cadrul SI se află "mai mult în defensivă", a dat asigurări el. "Nu îi mai vedem (capabili) să încerce să cucerească noi teritorii", ci "să-şi protejeze căile de comunicaţie", a afirmat el.

SI "recrutează copii pentru a lupta sau pentru a comite atacuri sinucigaşe, ceea ce ar putea însemna că are probleme de efectiv", a declarat Kirby.

În plus, datorită atacurilor coaliţiei, organizaţia jihadistă a pierdut "milioane de dolari" din vânzările de petrol şi întâmpină probleme în refacerea stocurilor de vehicule, a dat asigurări el.

Dar, "în pofida acestor semne de progres", "rămânem conştienţi că SI rămâne o forţă puternică în Irak şi în Siria", a declarat purtătorul de cuvânt.

Suprafaţa totală a Irakului este de peste 438.000 de kilometri pătraţi.

Începând din 8 august 2013, coaliţia anti-SI a efectuat aproape 2.000 de raiduri aeriene împotriva SI. Militarii americani apreciază că au ucis aproximativ 6.000 de combatanţi SI, o cifră ce nu a fost confirmată oficial de Pentagon.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici