Papa Benedict al XVI-lea întreprinde la vârsta de 84 de ani un turneu solicitant pentru sănătatea sa

Papa Benedict al XVI-lea, în vârstă de 84 de ani, întreprinde începând de vineri un turneu de aproape o săptămână în Mexic şi Cuba care este considerat solicitant pentru sănătatea sa, chiar dacă programul prevede perioade lungi de odihnă.

145 afișări
Imaginea articolului Papa Benedict al XVI-lea întreprinde la vârsta de 84 de ani un turneu solicitant pentru sănătatea sa

Papa Benedict al XVI-lea întreprinde la vârsta de 84 de ani un turneu solicitant pentru sănătatea sa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întrebat, ca înaintea fiecărei vizite, despre sănătatea Papei, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun Federico Lombardi a dat asigurări că "Papa se simte foarte bine". "Are o anumită vârstă, dar îşi respectă programul cu stricteţe", a notat el.

Programul primelor două zile ale sejurului lui Benedict al XVI-lea în Mexic este uşor. După plecarea de la Roma, la ora 9.30 (10.30, ora României), el va sosi la ora locală 16.30 pe aeroportul din Guanajuato, când la Roma va fi ora 23.30 (sâmbătă, 0.30, ora României).

El urmează să se odihnească imediat după aterizare. Pentru o persoană care va împlini 85 de ani în aprilie este imperativ necesar să se poată reface după un zbor de 14 ore, pentru a fi în formă a doua zi dimineaţa.

Oraşul Leon, unde va efectua prima vizită, este situat la o altitudine de 1.800 de metri. Din cauza unor vechi probleme cardiace, "nu îi este recomandat să meargă la o altitudine mai mare de 2.000 de metri", a recunoscut preotul Lombardi atunci când a explicat că nu se va putea deplasa la Ciudad de Mexico şi la Sanctuarul de la Guadalupe, vecin.

Benedict al XVI-lea a insistat să îi întâlnească pe credincioşii catolici hispanici, însă a ezitat mult timp să întreprindă un periplu atât de obositor.

Într-un interviu publicat de cotidianul catolic italian Avvenire în ediţia de luni, cardinalul Jaime Ortega, arhiepiscopul din Havana, a povestit că Papa, după alegerea sa în 2005, şi-a manifestat o dorinţă puternică de a accepta invitaţia în Cuba, dar şi-a exprimat totodată unele "rezerve faţă de ideea unui traseu atât de lung, adăugând că vârsta sa reprezintă o limită pentru numeroase deplasări".

Ulterior, "în cadrul întâlnirilor de după vizitele din Brazilia, Africa şi chiar Australia, îmi răspundea mereu, atunci când îi aminteam despre invitaţia noastră, (că îi va da curs) «cu voia lui Dumnezeu»", a declarat cardinalul din Havana.

Programul este conceput astel încât să nu multiplice etapele şi călătoriile din cadrul turneului Papei, contrar, spre exemplu, vizitei sale din septembrie în Germania, cu o agendă foarte încărcată.

Cu toate acestea, el va efectua patru călătorii cu avionul şi va petrece nopţile în trei oraşe diferite, şi anume Leon, Santiago di Cuba şi Havana. Schimbarea cazării reprezintă un adevărat test pentru o persoană de această vârstă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici