Pentru prima dată după Războiul Rece, Administraţia SUA plasează bombardierele nucleare în alertă, în contextul crizei nord-coreene

Administraţia Donald Trump a dispus iniţierea pregătirilor pentru plasarea bombardierelor nucleare în alertă permanentă, în contextul tensiunilor cu regimul din Coreea de Nord, fiind prima dată după sfârşitul Războiului Rece când Statele Unite adoptă o astfel de măsură.

27942 afișări
Imaginea articolului Pentru prima dată după Războiul Rece, Administraţia SUA plasează bombardierele nucleare în alertă, în contextul crizei nord-coreene

Pentru prima dată după Războiul Rece, Administraţia SUA plasează bombardierele nucleare în alertă, în contextul crizei nord-coreene

Forţele Aeriene americane vor plasa avioanele militare B-52, care pot lansa bombe nucleare, în alertă permanentă, fiind prima dată după anul 1991 când se trece la această măsură, relatează publicaţiile Defense One şi The New York Post.

Bombardierele atomice vor fi staţionate în Baza aeriană Barksdale, situată în statul Louisiana.

"Acesta este un nou pas pentru a ne asigura că suntem pregătiţi", a declarat generalul David Goldfein, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene americane.

"Eu privesc situaţia nu ca fiind o măsură de pregătire pentru un eveniment specific, ci ca o adaptare la realitatea situaţiei mondiale în care ne aflăm; trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi să mergem înainte", a explicat generalul David Goldfein.

Oficialul militar a explicat că ordinul de plasare a bombardierelor în alertă permanentă nu a fost dat încă, dar au fost făcute pregătirile pentru a se putea aplica urgent. Ordinul va fi dat de generalul John Hyten, şeful Comandamentului Strategic al SUA, sau de generalul Lori Robinson, şeful Comandamentului nordic al SUA.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici