Sinistraţii uraganului Katrina ar putea cere daune
Persoanele afectate de uraganul Katrina ar putea cere despăgubiri în valoare de miliarde de dolari, în urma unei hotărâri a unui judecător federal, care acuză o agenţie guvernamentală de facilitarea producerii inundaţiilor de la New Orleans, relatează Los Angeles Times în ediţia online.
Judecătorul districtual Stanwood Duval a criticat dur, în verdictul pronunţat la New Orleans, Corpul de ingineri din cadrul forţelor armate americane, pe care l-a acuzat de "neglijenţă" cu privire la menţinerea unui canal de navigaţie între fluviul Mississippi şi Golful Mexic, cunoscut ca MRGO. Canalul a fost construit în anii 1960. În timp, malurile acestuia s-au lărgit semnificativ, iar cu mult înaintea uraganului experţii avertizau că distrugerea lor poate favoriza producerea inundaţiilor.
Judecătorul susţine că militarii cunoşteau de peste 40 de ani că barajul de protecţie a cartierelor de periferie St Bernard Parish şi Lower 9th Ward putea fi compromis de deteriorarea acestui canal. Judecătorul afirmă că autorităţile aveau la dispoziţie "un număr nedefinit" de posibilităţi pentru soluţionarea problemei, dar au refuzat să facă acest lucru. De asemenea, Duval a acordat despăgubiri în valoare de 719.000 de dolari unui mic grup de victime ale inundaţiilor.
Avocatul Pierce O'Donnell susţine că aproximativ 100.000 de locuitori şi companii din zona inundată a New Orleans pot cere, în urma acestei hotărâri, plata unor despăgubiri.
-
Urna găsită la Corund în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală
Urna găsită într-un autoturism în localitatea Corund din judeţul Harghita şi în care se presupunea ca s-ar fi aflat cenuşa lui Nyiro Jozsef este goală, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip. citeşte tot
-
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur
Politic astăzi, 19:53
Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: "Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur". citeşte tot





Nu exista comentarii