Poliţia britanică a anihilat o reţea de români care încasau ajutoare pentru copii inexistenţi

Poliţia britanică a anihilat o reţea de români care ar fi obţinut ajutoare în valoare de milioane de euro, folosind sute de cereri false ale unor persoane care pretindeau că au copii, relatează Sunday Mirror, în ediţia electronică.

57 afișări
Imaginea articolului Poliţia britanică a anihilat o reţea de români care încasau ajutoare pentru copii inexistenţi

Poliţia britanică a anihilat o reţea de români care încasau ajutoare pentru copii inexistenţi

Potrivit publicaţiei britanice, o singură bandă a obţinut astfel zece milioane de lire sterline (11,5 milioane de euro), iar o alta gestiona 350 de familii false.

Un gangster a fost descoperit având documente de identitate false pentru 200 de copii, iar la o adresă din Enfield, în nordul Londrei, erau înregistrate 45 de familii.

"Este o afacere mare şi este imposibil de spus exact cât de vastă este cu adevărat frauda", a declarat Bernie Gravett, din cadrul Scotland Yard.

"Dar au fost condamnate peste 40 de persoane până în prezent pentru fraude privind ajutoarele şi descoperim tot mai multe cazuri", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici