Premierul Cehiei se află într-un conflict de interese, din cauza afacerilor sale

Un raport de audit întocmit de Comisia Europeană a confirmat că premierul Cehiei, Andrej Babis, se află într-un conflict de interese din cauza afacerilor sale, care sunt acum administrate de fonduri fiduciare, a relatat publicaţia săptămânală Respekt, citând surse anonime, potrivit agenţiei Reuters.

534 afișări
Imaginea articolului Premierul Cehiei se află într-un conflict de interese, din cauza afacerilor sale

Premierul Cehiei se află într-un conflict de interese, potrivit unui raport de audit ale UE

Reuters nu a putut momentan confirma în mod independent informaţiile, despre care publicaţia Respekt susţine că se bazează pe două surse care cunosc raportul.

Comisia Europeană a transmis vineri faptul că a trimis autorităţilor cehe rezultatul auditului, însă a adăugat că raportul este confidenţial, întrucât procedura de audit este încă în curs de desfăşurare.

Companiile din grupul Agrofert, nucleul activelor deţinute de Babis, cu valoare estimată de Forbes la 3.5 miliarde de dolari, sunt printre cele mai mari beneficiare de subvenţii UE din Cehia, atât pentru agricultură, cât şi pentru proiecte de investiţii.

Un purtător de cuvânt al grupului a declarat că Agrofert nu deţine informaţii despre rezultatele procedurii de audit.

Companiile din grup sunt administrate, din 2017, de două fonduri fiduciare, un aranjament realizat de Babis pentru a se conforma legislaţiei cehe privind conflictele de interese.

Şeful Guvernului de la Praga a reiterat, duminică, într-o dezbatere televizată, că a îndeplinit toate obligaţiile legale.

Raportul preliminar de audit, divulgat în luna iunie, sugera că Praga s-ar putea vedea nevoită să restituie ajutoare europene, în valoare de mai multe milioane de euro,acordate companiilor din grupul Agrofert.

Ancheta UE a fost unul din factorii care au declanşat ample proteste de stradă, în primăvara şi în toamna acestui an, faţă de Babis. La manifestaţii au participat sute de mii de cehi, fiind cele mai ample proteste înregistrate în Cehia după căderea comunismului, în urmă cu 30 de ani.

Pe de altă parte, partidul lui Babis, ANO, rămâne de departe cea mai populară formaţiune politică din Cehia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici