Preşedintele Boliviei: CIA l-a persecutat, torturat şi asasinat pe Che Guevara. Povestea este clară

Preşedintele Boliviei, Evo Morales, a acuzat, joi, Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) că l-a "persecutat, torturat şi asasinat" pe revoluţionarul argentinian Ernesto "Che" Guevara, în 1967 în Bolivia, în contextul comemorării a 50 de ani de la moartea acestuia, şi a transmis că există "agenţi ai imperialismului" care încearcă să submineze puterea de stat, relatează site-ul TelesurTV.

2569 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Boliviei: CIA l-a persecutat, torturat şi asasinat pe Che Guevara. Povestea este clară

Preşedintele Boliviei: CIA l-a persecutat, torturat şi asasinat pe Che Guevara. Povestea este clară

"Povestea este clară. CIA l-a persecutat, torturat şi asasinat pe Che Guevara. Forţele armate boliviene (FFAA) au acţionat, fiind subordonate Statelor Unite (EEUU), la decizia lui Barrientos (n.a. - preşedintele Boliviei din acea perioadă, Rene Barrientos)", a scris Evo Morales pe contul de Twitter.

Evo Morales a făcut o asociere între uciderea lui Ernesto "Che" Guevara şi situaţia actuală în care se află Bolivia, transmiţând că există forţe externe care încearcă să submineze puterea de stat.

"Ca şi astăzi, în 1967, un anunţ al guvernului a circulat în ţară: este recompensat cu 50 de milioane de pesos bolivieni cel care îl capturează pe Che, mort sau viu. În aprilie 1967, potrivit jurnalistului Tim Weiner, ambasadorul SUA, Douglas Henderson, a dispus urmărirea lui Che. În mai 1967, CIA a trimis un grup de consilieri care au fost mai târziu conduşi de către maiorul Ralph Shelton, pentru a-l captura pe Che. După capturare, preşedintele Barrientos a primit o comandă de la Washington: Che a trebuit să fie eliminat. Agentul CIA Felix Rodriguez Pozo, alături de Che rănit la un picior, a fost cel care a executat ordinul de eliminare. Ca şi în 1967, unii agenţi ai imperialismului încearcă să asmută forţele armate împotriva poporului. Che luptase să elibereze oamenii, iar CIA l-a omorât", a mai transmis Morales.

Preşedintele Boliviei a mai spus că "nu este timpul să plângem pentru Che; este momentul să avem tărie, să aprofundăm lupta antiimperialistă, Che a fost parte din aceasta... în faţa dictaturilor militare, un grup de oameni înarmaţi şi curajoşi s-au ridicat pentru a impune suveranitatea".

În memoria revoluţionarului argentinian, Evo Morales a anunţat ceremonii care au loc între 5 şi 9 octombrie în localitatea Vallegrande, acolo unde corpul lui Che Guevara a fost îngropat după capturarea şi asasinarea acestuia.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici