Procesul privind scandalul implanturilor mamare traficate a început la Marsilia

Procesul împotriva unor producători francezi ai unor implanturi mamare traficate din cadrul firmei Poly Implant Prothèse (PIP), un scandal sanitar de amploare mondială dezvăluit în 2010, a început miercuri, la un tribunal corecţional, la Marsilia, în sudul Franţei.

221 afișări
Imaginea articolului Procesul privind scandalul implanturilor mamare traficate a început la Marsilia

Procesul privind scandalul implanturilor mamare traficate a început la Marsilia (Imagine: Shutterstock)

Cinci membri din conducerea societăţii Poly Implant Prothèse (PIP), în prezent lichidată, inclusiv fondatorul acesteia, Jean-Claude Mas, în vârstă de 73 de ani, sunt judecaţi, până la 17 mai, pentru escrocherie şi înşelătorie în formă agravată, într-un Centru de congrese special amenajat pentru a găzdui sute de reclamante şi pe avocaţii acestora. Ei riscă până la cinci ani de închisoare fiecare.

Sute de victime, din totalul de aproximativ 5.250 de reclamante, au ţinut să asiste la începutul procesului, aşezate în primele rânduri, în sala imensă, având prinse în piept ecusoane cu numele asociaţiilor din care fac parte.

În momentul în care Jean-Claude Mas şi-a prezentat, la bară, activitatea şi veniturile - o pensie în valoare de 1.700-1.800 de euro -, o parte a publicului l-a huiduit, determinând-o pe preşedinta şedinţei să ceară tăcere.

Între reclamante se află şi Angela Mauro, în vârstă de 47 de ani, venită din estul Franţei, ale cărei proteze umplute cu gel impropriu uzului medical i-au fost puse în 2003, în urma unei pierderi în greutate, după ce i-a fost pus un inel gastric. Protezele i s-au spart, ulterior, în două rânduri, provocându-i suferinţe, încetarea muncii şi schimbarea locului de muncă. "Aştept să fim considerate victime, nu doar nişte femei care au vrut să îşi pună proteze", declară ea.

Procesul vizează să clarifice modul în care o mică întreprindere franceză a putut, timp de zece ani, să producă şi să comercializeze în întreaga lume proteze umplute cu un gel de silicon impropriu unei asemenea utilizări, în pofida organismelor de control. Peste 300.000 de femei au recurs la aceste implanturi.

În aşteptarea rezultatelor unui studiu epidemiologic pe termen lung, nu s-a stabilit nicio legătură între aceste proteze şi apariţia unor cancere de sân. În schimb, cazuri de rupere a anvelopelor şi de scurgere a gelului de silicon s-au dovedit anormal de numerose.

Acest fenomen a ajuns să alerteze autorităţile sanitare. Peste 4.100 de cazuri de rupere şi aproximativ 2.700 de reacţii inflamatorii au fost înregistrate până în prezent. Cu titlu preventiv, numeroase femei au pus să le fie extrase implanturile, după izbucnirea scandalului, dintre care 11.000 în Franţa.

- 65 de ţări vizate

Implanturile erau comercializate în peste 65 de ţări, în special în America Latină (Venezuela, Brazilia, Columbia şi Argentina), unde recursul la chirurgia estetică atinge un nivel maxim, reprezentând mai bine de jumătate din piaţa firmei în 2009.

Europa de Vest (Spania, Marea Britanie, Suedia, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Portugalia, Elveţia) era cealaltă regiune importantă de export. Europa de Est (Bulgaria, Ungaria, Rusia, Belarus, Polonia, Cehia) reprezenta o cotă de zece la sută din piaţă. Produsele mai erau vândute în Iran, Turcia, Israel, Siria şi Emiratele Arabe Unite (EA), dar şi în Australia, Thailanda, Japonia, Singapore şi China.

Gelul cu probleme utilizat costa de zece ori mai puţin decât gelul declarat - Nusil, aducând o economie anuală de peste un milion de euro.

"Formula era perfectă", continua să ofere asigurări Mas, inclusiv după descoperirea înşelătoriei. Personalitatea acestui megaloman autoritarist, încarcerat în perioada 6 martie-29 octombrie 2012 după ce nu şi-a plătit cauţiunea, se află în centrul procesului.

Titular al unui simplu Bacalaureat, acest fost vânzător de medicamente descoperă lumea implanturilor mamare în anii '80, într-o perioadă în care nu exista încă vreo reglementare, şi fondează PIP în 1991, cu sediul la Seine sur Mer (sud-est). El instituie înăuntru o adevărată ambianţă de sectă, potrivit unor foşti angajaţi.

Pârâţii sunt insolvabili, iar reclamantele au puţine şanse să fie despăgubite, chiar şi în cazul unei condamnări.

În opinia unor avocaţi ai victimelor, de pe banca acuzaţilor lipsesc suspecţi ca firma germană TÜV, care s-a constituit ca parte civilă, însărcinată cu certificarea conformităţii protezelor faţă de normele europene, sau chirurgi esteticieni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici