Regele Salman al Arabiei Saudite l-a numit pe fiul său Mohammad bin Salman drept prinţ moştenitor

Regele Salman al Arabiei Saudite a anunţat, miercuri, că fiul său Mohammad bin Salman, în vârstă de 31 de ani, a fost numit prinţ moştenitor al tronului, înlocuindu-l în această postură pe Muhammad bin Nayef, nepotul regelui Salman, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

4787 afișări
Imaginea articolului Regele Salman al Arabiei Saudite l-a numit pe fiul său Mohammad bin Salman drept prinţ moştenitor

Regele Salman al Arabiei Saudite l-a numit pe fiul său Mohammad bin Salman drept prinţ moştenitor

Potrivit unui decret regal, consiliul de stat al Arabiei Saudite a votat cu 34 la 31 în favoarea schimbării moştenitorului tronului. La Mecca, Regele Salman a cerut susţinerea publică a prinţul Mohammad bin Salman.

În urma acestei decizii, Mohammad bin Salman devine vicepremier al Arabiei Saudite şi îşi menţine portofoliul de ministru al Apărării, precum şi de şef al consiliului economic al ţării.

Mohammad bin Salman este fiul celei de-a treia soţii a regelui şi ocupă funcţia de ministru al Apărării încă de la vârsta de 29 de ani, fiind cel mai tânăr astfel de ministru din lume. Prinţul Arabiei Saudite a condus războiul din Yemen şi a stabilit politica energetică a ţării, bazată în principal pe resursele de petrol.

Muhammad bin Nayef, în vârstă de 57 de ani, este nepotul regelui Salman şi fusese numit moştenitor al tronului în 2015. Muhammad bin Nayef rămâne ministru de Interne, dar şi-a pierdut celelalte funcţii deţinute.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici