Reuniune "amicală şi constructivă" între oficiali francezi şi români la Paris, pe tema romilor

O reuniune de lucru consacrată problemei romilor a avut loc miercuri la Ministerul francez de Interne, cu participarea a doi secretari de stat români, şi s-a desfăşurat într-o "atmosferă constructivă şi amicală", a declarat ministrul francez pentru Imigraţie, Eric Besson.

Reuniune "amicală şi constructivă" între oficiali francezi şi români la Paris, pe tema romilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Discuţiile la Paris cu doi oficiali români, Valentin Mocanu, secretar de stat pentru Integrarea romilor, şi Dan Valentin Fătuloiu, secretar de stat însărcinat cu Ordinea şi Securitatea Publică, urmează să dureze până joi.

"Am evocat cooperarea în domeniul poliţiei şi aspectele sociale" ale "reintegrării cetăţenilor români" trimişi în ţara de origine, a declarat Besson, în urma întâlnirii la care au participat ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux, şi secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche.

"Nu a existat nici un reproş făcut de români" Franţei, a adăugat Besson. "Vom coopera mai bine în domeniul reintegrării" românilor în ţara lor, a promis el, exprimându-şi dorinţa ca "autorităţile locale române să se implice mai mult".

Fătuloiu a declarat, la rândul său, că au existat "repatrieri voluntare" ale "cetăţenilor români" şi că "relaţiile" franco-române sunt, "de mai multe secole, excelente". Există un "dosar comun în 2010" în legătură cu care "nu se poate vorbi de tensiuni" între cele două ţări, a spus el.

"Avem nevoie să dispunem de o politică de reintegrare socială mai eficientă", a adăugat Fătuloiu. "Vom utiliza fondurile europene şi vom aplica o serie de măsuri de discriminare pozitivă", a precizat el.

"Această reuniune a permis confirmarea voinţei Guvernelor român şi francez de a gestiona mai bine fluxurile migratorii bilaterale, de a susţine consolidarea politicilor de integrare a populaţiilor defavorizate (...), precum şi de a acţiona în comun pentru a aprofunda cooperarea poliţienească", au anunţat miniştrii francezi implicaţi, într-un comunicat.

"Principiul liberei circulaţii, una dintre libertăţile fundamentale ale Uniunii Europene, nu ar trebui deturnat pentru a servi drept alibi pentru traficul de fiinţe umane, prostituţie, cerşetorie şi delincvenţă în general", au adăugat ei.

Eric Besson şi Pierre Lellouche vor merge în România la 9 şi 10 septembrie, potrivit comunicatului.

Nicolas Sarkozy anunţase la 30 iulie că taberele ilegale de romi din Franţa vor fi desfiinţate şi ocupanţii lor trimişi în România şi Bulgaria. El adăugase că unor infractori de origine străină le va fi retrasă cetăţenia franceză.

Preşedintele francez a fost ţinta a numeroase critici, atât din partea opoziţiei de stânga, cât şi din partea unor membri ai majorităţii sale de dreapta.

În străinătate, măsurile luate de Franţa au provocat criticile ONU, ale Consiliului Europei şi ale Vaticanului, în timp ce Comisia Europeană şi-a exprimat rezervele.

Franţa a repatriat peste 8.300 de români şi bulgari în ţara lor, începând din 1 ianuarie, şi rămâne hotărâtă să continue această politică, în pofida criticilor.

Aproximativ 15.000 de romi din state est-europene trăiesc în Franţa, unde ei beneficiază de regulile liberei circulaţii din cadrul UE, dar deseori ei locuiesc în tabere improvizate. După trei luni petrecute în Franţa, fără domiciliu sau surse de venit, ei ajung într-o situaţie de ilegalitate şi devin expulzabili.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
FRANŢA ,
IMIGRAŢIE ,
ROMÂNIA
COMENTARII
  • zoica 26 aug 2010

    De ce se spune ca sunt tigani romani ca noi nu le intelegem limba pe care o sustin ca-i romaneasca [Bani pentru ajutorul social sa nu fie din bugetul tarii ci din cel al UE pentru cei nomazi in toate tarile care au nomazi]mai degraba este limba altora,..din UE Povara este prea mare pe spatele persoanelor care muncesc cinstit Sa stiti ca un primar[conducator] este constrans si asteptat la "Capra podului daca nu le da ajutor social"Cui sa se planga BOC SI TARACEANU AU SPUS CEVA,.......

  • POLITICIENII.RO 25 aug 2010

    .
    Incredibil SI adevarat, PSD-istele nu se mai satura de S E X, scandal in PSD
    .
    .
    Scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza in care putem vedea un "tanar talent in cele lumesti". Detalii in site-ul : POLITICIENII.RO

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa