Şefa UNESCO avertizează cu privire la o campanie jihadistă de "epurare a culturii"

Şefa Agenţiei ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) Irina Bokova a îndemnat miercuri la o campanie împotriva "epurării culturii" purtate de jihadiştii din cadrul Statului Islamic, relatează AFP în pagina electronică.

185 afișări
Imaginea articolului Şefa UNESCO avertizează cu privire la o campanie jihadistă de "epurare a culturii"

Şefa UNESCO avertizează cu privire la o campanie jihadistă de "epurare a culturii" (Imagine: Hepta)

"Extremiştii nu distrug patrimoniul ca pagubă colaterală, ci ei ţintesc în mod sistematic sufletul societăţilor", a subliniat Bokova într-un discurs suţinut la Chatham House, un think tank cu sediul la Londra.

"Această strategie urmăreşte să distrugă identităţile prin eliminarea patrimoniului şi elementelor de identitate culturală", a continuat ea.

O serie de situri arheologice au fost atacate de către jihadişti SI în Irak şi Siria, iar cucerirea zonei în care se află ruinele oraşului antic Palmira a provocat îngrijorare în întreaga lume.

Gruparea SI a difuzat o înregistrare video în care apar militanţi ce distrug, cu ajutorul armelor şi unor baroase, artefacte la Hatra.

Anterior, militanţi au avariat situl oraşului antic asirian Nimrud, în Irak, şi au distrus zeci de piese în Muzeul din Mosul.

"Cred că ne dăm seama tot mai mult de faptul că puterea brută nu va fi suficientă pentru ca extremismul violent să nu mai câştige teren. Avem nevoie, de asemenea, de o putere necoercitivă", a apreciat Bokova.

"Cultura trebuie să facă parte din răspunsul nostru la extremismul violent", a adăugat ea.

UNESCO se întruneşte în prezent la Berlin, în cadrul celei de-a 39-a sesiuni de comitet, până pe 8 iulie, în cadrul căreia se va pronunţa în legătură cu acordarea statutului de patrimoniu mondial unui număr de 36 de situri naturale şi culturale.

Agenţia a lansat o campanie intitulată "Unite4Heritage" de apărare a siturilor istorice ameninţate de către islamişti şi de contracarare a propagandei jihadiste.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici