Serviciile secrete pakistaneze sunt "implicate" în atacul din Kabul, acuză Afganistanul

Guvernul afgan a acuzat marţi serviciile secrete pakistaneze (ISI) de "implicare" în pregătirea atentatului împotriva hotelului Serena din Kabul, în urma căruia nouă persoane au fost ucise, printre care şi corespondentul agenţiei France-Presse în capitala Afganistanului.

188 afișări
Imaginea articolului Serviciile secrete pakistaneze sunt "implicate" în atacul din Kabul, acuză Afganistanul

Serviciile secrete pakistaneze sunt "implicate" în atacul din Kabul, acuză Afganistanul (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Ancheta desfăşurată în urma dramaticului incident a arătat că serviciile secrete pakistaneze au fost implicate în pregătirea atacului", au anunţat serviciile secrete afgane (NDS) într-un comunicat.

Preşedinţia afgană a acuzat încă de duminică "servicii secrete străine" pentru acest atac, fără a numi însă direct Pakistanul.

Pe de altă parte, Consiliul afgan de Securitate Naţională (NSC), condus de preşedintele Hamid Karzai, a anunţat că un diplomat pakistanez a fost văzut în timp ce se pregătea să filmeze holurile hotelului, înainte de atentantul comis săptămâna trecută de un grup de insurgenţi înarmaţi.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului pakistanez de Externe, Tasnim Aslam, a respins luni acuzaţii autoriţilor de la Kabul. "Este regretabil că Pakistanul este vizat de aceste încercări în vederea implicării în acte de terorism", a declarat el.

Guvernul afgan acuză frecvent Pakistanul, principalul susţinător al talibanilor în perioada 1996-2001, când aceştia s-au aflat la putere, că susţine grupările de insurgenţi, pentru a-şi apăra interesele strategice în regiune, acuzaţii pe care Islamabadul le-a respins de fiecare dată.

Nouă persoane au fost ucise joi seară într-un atac asupra hotelului Serena, unul dintre cele mai importante din Kabul, printre victime aflându-se doi cetăţeni canadieni, care lucrau pentru Funndaţia Agha Khan şi un paraguayan angajat al asociaţiei americane NDI, precum şi jurnalistul AFP Sardar Ahmad, soţia sa şi doi dintre cei trei copii ai cuplului.

Atacul, produs cu două săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale programat pentru 5 aprilie în Afganistan, a fost revendicat de talibani, susţinătorii valului de violenţe din Afganistan după îndepărtarea de la putere, în 2001.

Insurgenţii islamişti au avertizat că au în vedere o mobilizare totală a forţelor pentru a "afecta" scrutinul, care urmează să-l desemneze pe succesorul lui Hamid Karzai, în condiţiile în care Constituţia îi interzice acestuia să mai candideze pentru cel de-al treilea mandat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici