Prima pagină » Politic » Turcan: Ministrul Culturii nu poate asista pasiv la moartea sectorului două zile pe săptămână

Turcan: Ministrul Culturii nu poate asista pasiv la moartea sectorului două zile pe săptămână

Raluca Turcan critică decizia închiderii instituțiilor de cultură în weekend și cere ministrului Culturii să găsească soluții, nu să accepte pasiv această măsură.
Turcan: Ministrul Culturii nu poate asista pasiv la moartea sectorului două zile pe săptămână

Ministrul Culturii a afirmat că din toamnă, muzeele, instituțiile de spectacol și bibliotecile vor fi închise în weekend, dar trebuie să spun răspicat: nu poate asista pasiv la moartea sectorului două zile pe săptămână, afirmă fostul ministru al Culturii Raluca Turcan.

„Cu toată prețuirea pe care o am pentru actualul ministru al Culturii, trebuie să spun răspicat: nu poate asista pasiv la moartea sectorului două zile pe săptămână. Acesta a afirmat că din toamnă, muzeele, instituțiile de spectacol și bibliotecile vor fi închise în weekend. Exact atunci când, peste tot în lume, oamenii își fac timp pentru cultură. Da, contractul colectiv de muncă semnat de fosta ministră, Natalia Intotero, vine cu sporuri greu de susținut. Dar un ministru al Culturii nu se uită neputincios la un document și ridică din umeri. El intră în dialog, caută soluții legale și le aplică, chiar dacă asta înseamnă negocieri dificile sau rezistență internă”, scrie pe Facebook Raluca Turcan.

El arată că, între a închide porțile culturii în fața oamenilor și a sta de vorbă cu angajați care cer mai mult sprijin – pe bună dreptate pentru muzee și biblioteci, căci angajații au salarii foarte mici – „alegerea unui lider adevărat este clară”.

„Aceasta nu e o problemă administrativă. Este o problemă cât o țară de mare. Este despre educație și despre ce alegem să fim ca societate. Domnule Ministru, nu vă feriți de soluții. Căutați-le. Le avem”, încheie Turcan.

Citește și