SUA ar prefera ca Marea Britanie să iasă din UE fără un acord, potrivit unor documente prezentate de laburişti

Statele Unite şi-au exprimat preferinţa pentru un Brexit fără acord în cadrul discuţiilor cu oficialii britanici, susţine Partidul Laburist, citând documente oficiale privind negocierile preliminare pe tema unui tratat comercial între Londra şi Washington, informează publicaţia The Guardian.

1187 afișări
Imaginea articolului SUA ar prefera ca Marea Britanie să iasă din UE fără un acord, potrivit unor documente prezentate de laburişti

SUA ar prefera ca M.Britanie să iasă din UE fără acord,potrivit unor documente obţinute de laburişti

Jeremy Corbyn, liderul laburiştilor, principalul partid de opoziţie de la Londra, a declarat că documentele arată că SUA doresc "acces total pe piaţă" după Brexit, iar sistemul britanic de sănătate publică (NHS) va fi un subiect de negociere între Londra şi Washington în cazul unui Brexit fără acord.

Partidul Conservator l-a acuzat pe Corbyn că vehiculează teorii ale conspiraţiei; premierul Boris Johnson oferind garanţii ferme că NHS nu va fi un element de discuţie în cadrul negocierilor comerciale post-Brexit.

"Documentele necenzurate fac absolut fărâme dezminţirile lui Boris Johnson", a spus liderul laburist într-o conferinţă de presă. "Acum avem dovezi că, sub Boris Johnson, NHS este pe masă şi va fi pus la vânzare", a adăugat Corbyn.

Documentele prezentate de laburişti se referă la reuniunea din 10-11 iulie a Grupului de Lucru pentru Investiţii şi Comerţ SUA-Marea Britanie, care a fost desemnat să pună bazele unui potenţial acord comercial bilateral post-Brexit.

Reuniunea a avut loc înainte ca Boris Johnson să devină prim-ministru şi să fie forţat să ceară o amânare a ieşirii Marii Britanii din UE până la 31 ianuarie 2020.

Potrivit documentelor, oficialii americani au fost foarte clari că relaţia UE-Marea Britanie după Brexit va juca un rol determinant în privinţa negocierilor, afirmând că "angajamentul Regatului Unit faţă de uniunea vamală şi piaţa unică ar face un FTA  [acord de liber schimb] Marea Britanie-SUA o cauză fără nicio şansă de reuşită".

Un oficial din cadrul Partidului Conservator a afirmat că documentele pur şi simplu subliniau faptul că un acord de liber schimb cu SUA ar fi imposibil de negociat dacă Marea Britanie rămâne parte a pieţei unice şi uniunii vamale europene.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici