Summitul Rusia-UE a început la Sankt Petersburg: Pe agendă figurează şi situaţia din Siria

Liderii Uniunii Europene şi preşedintele rus, Vladimir Putin, au început oficial luni, la Sankt Petersburg, summitul Rusia-UE, în cursul căruia ar urma să discute în special despre situaţia din Siria.

481 afișări
Imaginea articolului Summitul Rusia-UE a început la Sankt Petersburg: Pe agendă figurează şi situaţia din Siria

Vladimir Putin şi Herman Van Rompuy (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Discuţiile oficiale în cadrul celui de-al 29-lea summit Rusia-UE au început luni în jurul orei 10.30 (9.30, ora României), la Palatul Konstantin, situat la periferia oraşului Sankt Petersburg.

Liderul rus Vladimir Putin, preşedintele UE, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, urmează să susţină o conferinţă de presă la ora 12.40 (11.40, ora României).

Pe lângă subiecte precum cooperarea energetică, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso vor să încerce să-l convingă pe Putin să-şi reducă sprijinul pentru preşedintele sirian, Bashar al-Assad, şi vor evoca de asemenea şi problema Iranului.

Preşedintele rus a rămas ferm pe poziţie în cursul deplasărilor efectuate la Berlin şi Paris vineri, excluzând din nou orice sancţiuni din partea ONU împotriva regimului lui Bashar al-Assad sau plecarea liderului sirian de la putere.

Putin, Barroso şi Van Rompuy s-au întâlnit încă de duminică seara la Sankt Petersburg, unde au avut primele discuţii în cadrul unei cine informale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici