Turcia interzice difuzarea imaginilor de la atentatul din Ankara, din "motive de securitate"

Turcia a interzis temporar difuzarea imaginilor de la atentatul de sâmbătă, din Ankara, din motive de "securitate publică", relatează agenţia Anadolu în pagina electronică.

4453 afișări
Imaginea articolului Turcia interzice difuzarea imaginilor de la atentatul din Ankara, din "motive de securitate"

Turcia interzice difuzarea imaginilor de la atentatul din Ankara, din "motive de securitate" (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)

Interdicţia vizează inclusiv imaginile cu urmările atacului, care a vizat un miting pentru pace, în apropierea gării centrale din capitala turcă.

Comisia Supremă pentru Radio şi Televiziune a precizat că Biroul premierului a hotărât să interzică difuzarea imaginilor.

Comisia a precizat într-un comunicat că interdicţia a fost impusă din "motive de securitate" şi pentru "securitatea publică". Astfel de interdicţii sunt impuse în general pentru a preveni difuzarea a ceea ce Guvernul numeşte "propagandă teroristă".

Posturile de radio şi televiziune pot difuza în continuare declaraţii şi comentarii pe tema exploziilor.v

Două explozii, produse sâmbătă lângă gara centrală din Ankara, s-au soldat cu cel puţin 86 de morţi şi 186 de răniţi, au declarat oficialii turci.

Premierul islamo-conservator turc, Ahmet Davutoglu, a declarat că dublul atentat care a vizat o manifestaţie pentru pace a fost comis cel mai probabil de doi kamikaze.

Exploziile au avut loc în timp ce numeroase persoane se adunaseră în faţa gării pentru a participa la o manifestaţie în Piaţa Sihhiye, din apropiere. Participanţii la miting, organizat de Confederaţia Sindicatelor din Sectorul Public (KESK) şi mai multe ONG-uri, cereau încetarea conflictului dintre organizaţia teroristă PKK şi statul turc.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a condamnat atacurile, pe care le-a numit "acte teroriste".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici