Un cetăţean străin şi un afgan, ucişi la Kabul într-un atentat revendicat de talibani

Un cetăţean străin şi un afgan au fost ucişi sâmbătă, la Kabul, într-un atac sinucigaş revendicat de talibani împotriva unui imobil situat în apropiere de Parlamentul afgan, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

189 afișări
Imaginea articolului Un cetăţean străin şi un afgan, ucişi la Kabul într-un atentat revendicat de talibani

Un cetăţean străin şi un afgan, ucişi la Kabul într-un atentat revendicat de talibani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Un afgan şi un străin, care lucrau pentru o organizaţie străină, au fost ucişi", a declarat purtătorul de cuvânt, Hashmat Stanakzai, fără a preciza naţionalitatea victimei şi numele organizaţiei.

"Trei kamikaze au atacat clădirea", a adăugat purtătorul de cuvânt. "Luptele au durat trei ore, cei trei insurgenţi fiind ucişi. Şase persoane au fost salvate", a adăugat el. "Forţele afgane de securitate au sosit rapid la locul atacului şi au început operaţiunea".

Clădirea vizată găzduia o misiune creştină secretă, a afirmat pe Twitter purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid. O reuniune cu vizitatori australieni a fost atacată, potrivit acestuia.

"O serie de atacuri sinucigaşe mortale au vizat ţinte inamice importante în ultimele zile", a adăugat Mujahid.

Un atentat sinucigaş al talibanilor împotriva unui convoi diplomatic a provocat moartea a şase persoane, între care un cetăţean britanic, joi, la Kabul.

Talibanii au lansat de asemenea săptămâna aceasta o ofensivă împotriva unei baze militare transferate armatei afgane de forţele NATO, luna trecută, în provincia Helmand. Cel puţin cinci soldaţi afgani au murit în luptele care au durat de joi seara până sâmbătă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici