Un fost bancher elveţian afirmă că vrea să ofere date bancare WikiLeaks

Un fost bancher elveţian, Rudolf Elmer, a declarat că doreşte să ofere WikiLeaks două CD-uri conţinând, potrivit acestuia, numele a aproximativ 2.000 de clienţi de bănci care au încercat să scape de fisc, într-un interviu publicat duminică.

20 afișări
Imaginea articolului Un fost bancher elveţian afirmă că vrea să ofere date bancare WikiLeaks

Un fost bancher elveţian afirmă că vrea să ofere date bancare WikiLeaks (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Documentele arată că aceştia se ascund în spatele secretului bancar, aparent pentru a scăpa de fisc", a declarat Rudolf Elmer, un fost bancher în cadrul Băncii Julius Baer, pentru publicaţia Sonntag.

Aceste date ar urma să fie înmânate luni, într-o conferinţă de presă, la Londra, în prezenţa fondatorului site-ului WikiLeaks, Julian Assange, adaugă publicaţia.

WikiLeaks a făcut publice, în ultima perioadă, mii de telegrame diplomatice aparţinând Departamentului de Stat american.

Dar aceste nume nu vor fi publicate imediat de WikiLeaks, a anunţat Rudolf Elmer, adăugând că "WikiLeaks va verifica aceste date, iar dacă este, într-adevăr, vorba de evaziune fiscală, ele vor fi publicate mai târziu".

Potrivit fostului bancher, între aceste persoane figurează şi aproximativ 40 de politicieni şi miliardari din Statele Unite, Elveţia, Germania şi Marea Britanie. Datele provin "de la cel puţin trei instituţii financiare şi acoperă o perioadă cuprinsă între 1990 şi 2009", a spus el.

Elmer, care a fost directorul filialei Băncii Julius Baer în Insulele Caiman, urmează să se prezinte, miercuri, în faţa unui tribunal din Zurich, pentru a răspunde unor acuzaţii de încălcare a secretului bancar, după ce a mai transmis WikiLeaks, în 2007, nume de clienţi. Potrivit presei elveţiene, împotriva unora dintre aceştia au fost deschise anchete pentru evaziune fiscală, în mai multe ţări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici