Vicepremier Marea Britanie: Riscăm să fim izolaţi şi marginalizaţi în cadrul Uniunii Europene

Vicepremierul britanic Nick Clegg afirmă că refuzul premierului David Cameron de acceptare a modificării tratatelor UE este "un lucru rău pentru Marea Britanie", care riscă să fie "izolată şi marginalizată".

424 afișări
Imaginea articolului Vicepremier Marea Britanie: Riscăm să fim izolaţi şi marginalizaţi în cadrul Uniunii Europene

Vicepremier Marea Britanie: Riscăm să fim izolaţi şi marginalizaţi în cadrul Uniunii Europene (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Însă Clegg atribuie această situaţie "intransigenţei" francezilor şi germanilor precum şi presiunilor exercitate de conservatorii eurosceptici care îl pun pe premier într-o "postură foarte dificilă", informează BBC News online.

Surse apropiate de Clegg au afirmat că acestuia nu i-a venit să creadă când a aflat de situaţia de la summitul Uniunii Europene.

Folosirea dreptului de veto de către Londra pentru a bloca modificarea tratatelor UE pare să creeze tensiuni în relaţia dintre conservatori şi liberali-democraţi. Iniţial, vicepremierul Nick Clegg respinsese posibilitatea unei scindări a coaliţiei, insistând pe ideea de "unitate" în susţinerea solicitărilor lui Cameron pentru acordarea de "garanţii modeste şi rezonabile" de către UE în scopul protejării intereselor britanice.

Potrivit Sky News, coaliţia de guvernământ de la Londra, formată din conservatori şi liberal-democraţi, se confruntă cu disensiuni după ce premierul David Cameron a refuzat modificarea tratatelor europene şi participarea la noul plan de înăsprire a disciplinei bugetare. Decizia premierului a fost primită cu entuziasm de conservatorii eurosceptici de la Londra, fiind considerată un prim pas spre îndepărtarea de Uniunea Europeană la nivel decizional sau chiar spre retragerea din Blocul comunitar.

Deputatul Chris Davies l-a acuzat pe David Cameron de "trădarea Marii Britanii", iar lordul Oakeshott a vorbit despre "o zi neagră pentru Marea Britanie şi Europa".

David Cameron a insistat că decizia lui a fost luată pe baza unei "poziţii comune" stabilită de conservatori şi liberali-democraţi.

Marea Britanie a respins propunerea Germaniei şi Franţei de modificare a tratatelor UE pentru depăşirea crizei din zona euro, forţându-i pe liderii europeni să propună un acord interguvernamental pentru înăsprirea disciplinei bugetare, un plan susţinut de 23 de state UE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici