Cinci persoane au fost ucise în cartierul Gizah (sud-vest de Cairo) şi alte două în sectorul Ramses, în apropiere de unul dintre principalele poduri peste Nil şi de piaţa Tahrir, a declarat pentru AFP şeful serviciilor de urgenţă, Mohammed Soltan.
Un oficial de rang înalt al Ministerului Sănătăţii, doctorul Khaled al-Khatib, citat de agenţia oficială Mena, a confirmat că şapte persoane au murit în confruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine.
Potrivit lui Soltan, în afară de cele cinci decese, ciocnirile produse în sectorul Ramses au provocat rănirea a cel puţin 125 de persoane. Alte 130 de persoane au fost rănite la Gizah, a adăugat el.
Potrivit aceleiaşi surse, şase persoane au fost rănite în jurul moscheei Rabaa al-Adawiya, unde zeci de mii de susţinători ai lui Mohamed Morsi au protestat din nou luni seara pentru a cere revenirea sa la putere.
Totodată, cel puţin 401 persoane au fost arestate, a anunţat marţi o sursă din cadrul serviciilor de securitate.
Arestarea a 401 „participanţi la revoltă” se referă doar la sectorul Ramses, în centrul capitalei, unde două persoane au murit în confruntările din cursul nopţii, a precizat această sursă, citată de agenţia oficială Mena.
Dosarul este în mâinile procurorului general, care supraveghează ancheta a adăugat Mena.
Aproximativ 650 de persoane au fost reţinute săptămâna trecută în urma violenţelor soldate cu cel puţin 53 de morţi la 8 iulie în cadrul unei manifestaţii de susţinere a lui Morsi în faţa Gărzii Republicane. Cei mai mulţi au fost apoi eliberaţi.
Peste 100 de persoane au murit în Egipt de la înlăturarea de la putere de către armată, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, în urma unor manifestaţii masive care cereau plecarea sa de la putere.