VISCOL în SUA: Washington-ul şi New York-ul, paralizate de "Snowzilla". Cel puţin 19 persoane au murit, iar în 11 state a fost declarată starea de urgenţă - GALERIE FOTO, VIDEO

Washington şi New York, două dintre cele mai importante oraşe de pe coasta de est a Statelor Unite, sunt paralizate de furtuna Jonas, poreclită "Snowzilla", considerată a fi cea mai gravă din ultimul secol. Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza viscolui, iar în 11 state a fost declarată starea de urgenţă, informează presa americană.

VISCOL în SUA: Washington-ul şi New York-ul, paralizate de "Snowzilla". Cel puţin 19 persoane au murit, iar în 11 state a fost declarată starea de urgenţă (Imagine: dailymail.co.uk)

De asemenea, peste 10.000 de zboruri au fost anulate, iar 240.000 de locuinţe din Carolina de Nord şi New Jersey au rămas fără curent electric. Meteorologii au avertizat că situaţia se va îmbunătăţi abia la începutul săptămânii viitoare.

GALERIE FOTO

Treisprezece persoane au murit în accidente rutiere cauzate de vremea nefavorabilă în statele Arkansas, Carolina de Nord, Kentucky, Ohio, Tennessee şi Virginia. O persoană a decedat în Maryland, iar trei în oraşul New York, în timp ce înlăturau zăpada. Alte două persoane au murit de hipotermie în statul Virginia.

La Washington D.C., instituţiile federale au fost închise, iar sistemul de transport public şi-a suspendat activitatea. Pe străzi au mai avut acces doar utilajele de deszăpezire şi echipele de intervenţie. Oamenii au ieşit înarmaţi cu lopeţi pentru a ajuta autorităţile şi au curăţat zăpada de pe trotuare.

În New York, din cauza viscolului au fost închise mai multe drumuri, poduri şi tuneluri, iar circulaţia metrourilor şi trenurilor care merg la suprafaţă a fost oprită. Primarul oraşului New York, Bill de Blasio, le-a cerut locuitorilor să stea în case.

"Nu ieşiţi din case decât în caz de urgenţă", a transmis  Bill de Blasio. "Circulaţia este oprită până la noi ordine. Prognoza s-a schimbat de mai multe ori în ultimele 24 de ore şi acum ne aşteptăm la un strat de zăpadă de 71 de centimetri", a adăugat edilul metropolei, conform AFP.

Cei mai fericiţi au fost însă copii, stratul mare de zăpadă fiind ideal pentru săniuş. Dealul Capitoliului s-a transformat într-un imens derdeluş, iar Times Square în loc de joacă.

În New York stratul de zăpadă atinge 68 de centimetri, fiind un record după anul 1869, iar la periferia oraşului Washington, nivelul zăpezii este de 89 de centimetri, potrivit Institutului Meteorologic american.

Starea de urgenţă a fost decretată în statele americane Georgia, Tennessee, Pennsylvania, Maryland, Kentucky, Carolina de Nord, New Jersey, New York, Virginia şi Virginia de Vest, iar zeci mii de locuinţe au rămas fără electricitate.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
viscol sua ,
stare de urgenta ,
zapada ,
furtuna ,
Snowzilla
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
DNA, ce lovitură! DECIZIE INEXPLICABILĂ anunţată în urmă cu scurt timp. Scandalul anului este gata să EXPLODEZE