HOROSCOP 7 decembrie. O dilemă mare pentru trei zodii azi. Riscul de pierderi şi dezamăgiri este foarte ridicat

Mercur din Săgetător face azi un careu tensionat cu Neptun retrograd din Peşti, indiciu cum că zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti) sunt puse în faţa unei mari dileme.

4327 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 7 decembrie. O dilemă mare pentru trei zodii azi. Riscul de pierderi şi dezamăgiri este foarte ridicat

HOROSCOP 7 decembrie 2021

HOROSCOP 7 decembrie – Berbec 

Una îţi spune azi raţiunea şi alta îţi zice simţirea. În cazul unor nativi(e) ai(le) semnului, ar putea fi vorba despre situaţii profesionale, iar în al altora, de chestiuni ce ţin de viaţa personală. Oricare ar fi scenariul, este clar faptul că ai o alegere dificilă de făcut. Important este să acţionezi contra naturii tale, adică să stai şi să rumegi lucrurile, să nu te arunci cu capul înainte. Este drept că nu îţi este teamă să rişti şi să te confrunţic u necunoscutul, dar în contextul de faţă, poate că îţi va prinde mai bine s-o iei pe îndelete.

HOROSCOP 7 decembrie – Taur 

Un proiect, un plan de viitor, o relaţie de prietenie sau chiar cea de cuplu s-ar putea să dea semne astăzi că începe să scârâie. În unele cazuri, s-ar putea ca problemele să fi apărut în urmă cu ceva vreme, dar fie că s-au negat semnalele, fie că nu li s-a acordat prea multă atenţie. Oricare ar fi situaţia, cert este că trebuie să iei o decizie imediată, dar care nu ţine numai de tine. Trebuie să fii atent(ă) la contextul mai larg, la criterii pe care nu le poţi controla şi la sentimentele celor implicaţi în această situaţie comună.

HOROSCOP 7 decembrie – Gemeni

O problemă de ordin profesional s-ar putea să scoată la iveală un dereglaj în ceea ce priveşte raportul de forţe dintre tine şi unele persoane de la locul de muncă. În cazul în care lucrezi în aceeaşi companie cu partenerul de viaţă, în acelaşi domeniu de activitate sau aveţi o afacere împreună, diferenţele de statut şi/ sau de venituri s-ar putea să se vadă în felul în care merg lucrurile în planul vieţii sentimentale. Cu alte cuvinte, există riscul ca unele atitudini şi probleme de la serviciu să treacă pragul biroului şi să interfereze cu alte domenii de viaţă personală.

HOROSCOP 7 decembrie – Rac

În plan profesional, s-ar putea să te confrunţi astăzi cu o provocare, care îţi supune unui veritabil test abilităţile pe care le-ai dobândit în ultima perioadă, dar şi capacitatea de a face faţă stresului. Aşadar, este foarte important să depui toate eforturile de care este nevoie pentru a te păstra lucid(ă) şi stăpân(ă) pe situaţie, chiar dacă acest lucru implică să laşi alte activităţi pe mâine sau pe zilele care urmează. Ia-ţi timp de odihnă când simţi nevoia, prioritizează-ţi sarcinile şi nu te da în lături să ceri ajutorul dacă ceva te depăşeşte sau ţi-e teamă de o eventuală neînţelegere.

HOROSCOP 7 decembrie – Leu

S-ar putea ca ceea ce îţi doreşti astăzi să se întâmple să nu fie un lucru care îţi va face şi bine. Ori poate că ceva ce îţi place ţie le displace partenerului de viaţă şi/ sau copiilor, ceea ce te expune riscului de a ţi se reproşa că eşti o persoană egoistă. În cazul în care te afli într-un punct de stagnare cu persoana iubită, astăzi se schimbă ceva, dar din câte se pare, direcţia pe care şi-o asumă lucrurile nu este cea pe care ţi-o doreşti. Măcar te poţi consola cu faptul că se mişcă, în sfârşit, ceva.

HOROSCOP 7 decembrie – Fecioară 

O chestiune de ordin casnic, domestic sau locativ s-ar putea să readucă în atenţie diferenţe mari de personalitate şi/ sau de viziune între tine şi partenerul de viaţă. Dacă această situaţie nu vizează şi alte persoane din familie, poate ar fi mai bine ca discuţiile să rămână între voi, cu riscul de a trece printr-o ceartă sănătoasă înainte ca spiritele să se domolească şi să se ajungă la un consens. În caz contrar, prin intervenţia celor dragi, în ciuda bunelor lor intenţii, s-ar putea ca lucrurile să se complice şi mai mult şi să nu găsiţi uşor un teren comun.

HOROSCOP 7 decembrie – Balanţă

O problemă apărută la locul de muncă, de ordin tehnic sau care vizează o altă situaţie întâlnită într-un proiect, s-ar putea să devină subiect de dispută aprigă între tine şi unii colegi de serviciu. La aceasta s-ar putea să se adauge unele probleme de comunicare, care fac ca informaţia pe care o transmiţi să fie denatură voit sau mai puţin voit. Din acest motiv, există riscul să pierzi timp preţios, poate chiar şi alte surse. Aşadar, este foarte important să ajungi în timp util la un consens, să se lase orgoliile deoparte pentru ca lucrurile să evolueze ceva mai bine.

HOROSCOP 7 decembrie – Scorpion 

Trebuie să ai mare grijă astăzi cât de adânc bagi mâna în buzunar pentru a finanţa lucruri care nu reprezintă o prioritate pentru tine sau persoane dragi din anturajul tău în această perioadă. Există riscul să te laşi dus(ă) de val, să fii tentat(ă) să justifici unele achiziţii care nu se află pe lista de cumpărături prin faptul că au apărut primele reduceri de sărbători. Cu toate că este de înţeles faptul că îţi doreşti şi alte lucruri, cu siguranţă va veni şi timpul lor. Dar pentru moment, ai alte priorităţi la care să te gândeşti şi-n care să investeşti.

HOROSCOP 7 decembrie – Săgetător

S-ar putea să apară azi unele probleme între tine şi unii membri ai familiei. La rădăcina lor, se află, cel mai probabil, diferenţele de personalitate şi/ sau de mentalitate care există între voi şi pe care, ce-i drept, uneori le gestionezi mai uşor decât astăzi. Ziua de azi este, însă, printre acelea în care rişti să iei în nume personal anumite remarci sau gesturi ori să vezi prea evident paiul din ochiul celuilalt. Din acest motiv, poate e mai bine să amânaţi unele discuţii pe o altă zi, când atmosfera şi nivelul de deschidere în comunicare sunt cu totul altele.

HOROSCOP 7 decembrie – Capricorn 

Astăzi s-ar putea să iei în nume personal unele gesturi sau vorbe pe care ţi le adresează cineva din anturajul tău apropiat, fie că este o rudă, cineva de la serviciu sau o cunoştinţă. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba de informaţii, eronate deliberat sau involuntar greşite, care îi/le fac pe nativii(ele) acestui semn să ia decizii sau să se gândească la abordări pe care ar putea ajunge să le regrete mai devreme sau mai târziu. Oricare ar fi situaţia în care te afli, cert este că cel mai bun sfetnic pentru tine acum este, de fapt, răbdarea.

HOROSCOP 7 decembrie – Vărsător

Nu este o zi deloc bună astăzi pentru investiţii. Încurajat(ă) fiind de unele persoane la care ţii, care au aceleaşi viziuni şi/ sau idealuri ca tine sau care sunt implicate în acelaşi proiect, s-ar putea să fii prea darnic(ă) într-un moment în care ar fi fost mai bine să îţi iei un timp suplimentar de gândire. Sau poate că problema este propriul tău idealism, acela care te face să crezi că lucrurile stau mai bine decât stau ele de fapt. În orice caz, este clar că ai face bine să nu te grăbeşti şi să ceri şi alte opinii avizate.

HOROSCOP 7 decembrie – Peşti

Presiunea pe care o exercită asupra ta unele sarcini de la locul de muncă, aşteptările superiorilor sau statutul pe care îl ai în societate sau la serviciu s-ar putea să fie mai greu de gestionat decât de obicei. Faci eforturi să fii asertiv(ă) şi să ai iniţiativă, iar în zile ca cea de azi, s-ar putea ca investiţia de energie să fie mai mare decât resursele pe care le ai la dispoziţie. Încearcă să nu îţi impui unele aşteptări nerealizabile în ceea ce te priveşte pe tine, productivitatea de care dai dovadă sau rezultatele pe care le poţi realist livra.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici