15 lucruri mai puţin ştiute despre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume - GALERIE FOTO

De la cozile de la turnul Eiffel până la şiretlicurile folosite de escrocii egipteni din apropierea piramidelor, Huffington Post a alcătuit o listă cu lucruri mai puţin ştiute despre unele dintre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume.

5060 afișări
Imaginea articolului 15 lucruri mai puţin ştiute despre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume - GALERIE FOTO

15 lucruri mai puţin ştiute despre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Marele Zid Chinezesc e foarte abrupt

O drumeţie de-a lungul Marelui Zid Chinezesc nu pare să fie o provocare prea mare pentru majoritatea turiştilor. Vechea construcţie are însă multe porţiuni abrupte şi poate să fie mai dificil de străbătut decât pare în fotografii, relatează Huffington Post. Una dintre secţiuni necesită urcarea a patru mii de trepte doar pentru a ajunge la cel mai jos punct de acces, o plimbare istovitoare pentru cei mai mulţi dintre vizitatori.

Fast-food-uri şi escroci la piramidele din Egipt

Construcţiile egiptene, care amintesc de o civilizaţie antică, sunt printre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume. Puţini ştiu însă că în vecinătatea piramidelor se găsesc clădiri mult mai moderne, cum sunt restaurantele Pizza Hut ori KFC. Numărul mare de vizitatori atrage şi foarte mulţi escroci, care încearcă să profite de neatenţia turiştilor. Una dintre tacticile folosite de aceştia este oferirea de plimbări ieftine cu cămila pentru a pretinde apoi sume exorbitante pentru coborâre.

Mona Lisa este mai greu de admirat decât aţi crede

Mona Lisa, cunoscută şi sub numele de Gioconda, este considerată a fi cea mai cunoscută şi cea mai vizitată operă de artă din lume. Realizat de Leonardo da Vinci, cel mai probabil între 1503 şi 1506, tabloul se află expus la muzeul Luvru, din Paris. Ca urmare a furtului picturii, în 1911, şi a numeroaselor tentative de a o vandaliza, Mona Lisa se află în spatele unui panou din sticlă anti-glonţ, iar turiştii nu se pot apropia prea mult de celebra lucrare. Numărul foarte mare de vizitatori face ca admirarea Giocondei să fie şi mai dificilă.

Ruinele oraşului Pompeii nu sunt protejate de turişti

Dacă reprezentanţii muzeului Luvru au luat atât de multe măsuri de precauţie pentru protejarea Giocondei, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cei care administrează ruinele oraşului Pompeii. Deşi acestea sunt mult mai vechi decât Mona Lisa şi sunt unele dintre cele mai bine păstrate vestigii din vremea Imperiului Roman, turiştilor le este permis să atingă ruinele şi chiar să se aşeze unde vor. Mai multe incidente recente, printre care şi prăbuşirea Casei Gladiatorilor, au stârnit controverse şi acuzaţii de neglijenţă din partea autorităţilor italiene.

Băile în Marea Moartă pot fi neplăcute

Marea Moartă este un lac salin aflat între Palestina, Israel şi Iordania. Unul dintre cele mai sărate corpuri de apă din lume, acesta atrage numeroşi turişti în fiecare an. Salinitatea extremă a mării poate fi neplăcută însă şi, chiar dacă scufundarea e aproape imposibilă, cauzează destule accidente, uneori mortale. Autorităţile recomandă turiştilor să poarte sandale impermeabile, să evite contactul cu ochii şi cu faţa în general şi să nu se radă înainte, deoarece pielea sensibilă şi micile tăieturi pot fi afectate de sare. Deasemenea, vizitatorii sunt sfătuiţi să plutească doar pe spate şi să nu încerce să înoate, iar În cazul în care înghit apă sărată, aceştia sunt rugaţi să contacteze salvamarii.

Apa cascadelor de pe Iguazu poate fi maronie

Aflate la graniţa dintre Argentina şi Brazilia, cascadele de pe fluviul Iguazu sunt considerate a fi unele dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din lume. Renumele şi cele mai multe dintre fotografii ne duc cu gândul la curgeri de apă turcoaz şi cascade înspumate dar, în unele locuri, culoarea acestora se apropie mai mult de cea a cafelei braziliene. Din cauza despăduririlor şi a ploilor abundente apa fluviului capătă o nuanţă maronie, mai puţin spectaculoasă decât fotografiile din ofertele agenţiilor de turism

Există o metodă mai rapidă de a urca în turnul Eiffel

Construcţia realizată de arhitectul Gustave Eiffel, pentru Târgul Mondial din 1889, de la Paris, este una dintre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume. Din cauza numărului foarte mare de vizitatori însă, cei care doresc să urce cu liftul în celebrul turn trebuie să aştepte în jur de două ore la coadă. O metodă mai ieftină şi mai rapidă presupune urcarea pe scări până la al doilea nivel, de unde se poate lua liftul către ultima punte de observaţie, aflată la o înălţime de 276 de metri, fără a sta la coadă. Plimbarea poate să fie însă dificilă pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu mişcarea, pentru că până la al doilea nivel sunt peste 600 de trepte de urcat.

Turnul înclinat din Pisa a început să se îndrepte

Construcţia turnului a început în secolul al doisprezecelea şi s-a încheiat două sute de ani mai târziu. Clădirea a început să se încline încă de la ridicarea celui de-al doilea nivel, din cauza fundaţiei şi a proastei calităţi a solului. Autorităţile italiene au decis să ia măsuri la sfârşitul secolului trecut, mai ales după prăbuşirea turnului din Pavia, în 1989. De atunci, turnul a fost îndreptat cu mai mult de 45 de centimetri şi, recent, a încetat să se mişte, pentru prima oară în istoria sa.

Statuia Libertăţii e dificil de vizitat

Pentru a urca până în coroana celebrei statui, realizată de Frederic Auguste Bartholdi la sfârşitul secolului al XIX-lea, este necesar să vă pregătiţi din timp. Rezervările sunt nominale şi greu de obţinut, iar accesul grupurilor mai mari de patru persoane nu este permis. De asemenea, o persoană nu poate să viziteze statuia mai des decât o dată la şase luni.

Grădinile de la Versailles sunt la fel de interesante ca şi palatul

Palatul Versailles, construit de Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, este un simbol al opulenţei Vechiului Regim din Franţa. Grădinile Palatului, care se întind pe opt milioane de metri pătraţi, sunt cel puţin la fel de interesante însă şi merită chiar vizitate separat.

"Cina cea de taină" este foarte greu de admirat

La fel ca şi în cazul Statuii Libertăţii, celebrul tablou realizat de Leonardo da Vinci necesită pregătiri prealabile. "Cina cea de taină" este o pictură murală, realizată la sfârşitul secolului al XV-lea, care se află în fosta sală de mese a bisericii Santa Maria delle Grazie, din Milano. Rezervările trebuie făcute cu aproximativ două luni înainte, iar turiştilor le este permis să admire opera lui da Vinci pentru doar 15 minute.

Gheizerul Old Faithful erupe mai rar

Cunoscutul gheizer din Parcul Yellowstone a fost numit Old Faitfhul , Bătrânul Credincios, datorită predictibilităţii erupţiilor. În ultimii ani însă, intervalul dintre două erupţii a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ 91 de minute în prezent.

Nu puteţi fotografia Capela Sixtină

Capela Sixtină, decorată de Michelangelo, în secolul al XVI-lea, găzduieşte una dintre cele mai cunoscute picturi murale din lume. Deşi este vizitată de un număr foarte mare de turişti în fiecare an, aceştia nu pot face fotografii în interior, nici măcar contra cost.

Drumeţiile prin Marele Canion sunt periculoase

Marele Canion din Statele Unite ale Americii oferă privelişti uimitoare iar mulţi dintre turişti nu se mulţumesc să se fotografieze pe marginea prăpastiei, ci preferă să facă drumeţii în zonă. Autorităţile americane avertizează însă că temperaturile variază foarte mult, unele trasee sunt dificile, iar drumeţiile sunt periculoase pentru turiştii neexperimentaţi. În jur de 250 de persoane sunt salvate în fiecare an din Marele Canion.

E greu să te fotografiezi la Fontana di Trevi

Deşi pentru personajele din filme pare să fie uşor, în realitate e dificil să te fotografiezi la Fontana din Trevi, din cauza numărului foarte mare de turişti. O soluţie ar fi să vizitaţi cunoscuta fântână din Roma noaptea, atunci când numărul acestora scade. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici