Actorii Emily Blunt şi John Krasinski s-au căsătorit în Italia

Actriţa Emily Blunt, celebră pentru rolul din filmul "Diavolul se îmbracă de la Prada", şi actorul John Krasinski, unul dintre starurile serialului de televiziune "The Office", s-au căsătorit, sâmbătă, în Italia, informează popeater.com.

Actorii Emily Blunt şi John Krasinski s-au căsătorit în Italia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"John şi Emily s-au căsătorit, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii private", a declarat pentru Usmagazine.com agentul de presă al actorului american.

Ceremonia a fost organizată la Villa D'este, o reşedinţă de lux de pe malul lacului Como din Italia.

La ceremonie a fost prezent George Clooney, coleg cu John Krasinski pe afişul lungmetrajului "Jocuri murdare/ Leatherheads", şi iubita acestuia, Elisabeta Canalis.

John şi Emily formează un cuplu din noiembrie 2008, iar Krasinski a cerut-o de soţie pe Blunt în august 2009.

Emily Blunt este o actriţă britanică ce s-a remarcat odată cu rolul din drama "Dragoste de-o vară/ My Summer of Love" (2004), apreciat de criticii de specialitate. Emily Blunt a jucat apoi în "Diavolul se îmbracă de la Prada" (2006), pentru care a fost nominalizată la Globul de Aur şi la premiile BAFTA, fiind distribuită ulterior în mai multe producţii americane şi britanice, precum "Războiul lui Charlie/ Charlie Wilson's War" (2007), "Tânăra Victoria/ The Young Victoria" (2009) şi "Omul-lup/ The Wolfman" (2010). Emily Blunt a fost recompensată cu Globul de Aur pentru rolul din lungmetrajul de televiziune "Fiica lui Gideon/ Gideon's Daughter" (2007), produs de BBC.



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
EMILY BLUNT ,
JOHN KRASINSKI ,
CĂSĂTORIE
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa