Actorul Billy Bob Thornton s-a căsătorit pentru a şasea oară

Actorul american Billy Bob Thornton s-a căsătorit pentru a şasea oară, în luna octombrie, în cadrul unei ceremonii secrete, cu iubita sa Connie Angland, cu care are o relaţie de 12 ani, informează contactmusic.com.

639 afișări
Imaginea articolului Actorul Billy Bob Thornton s-a căsătorit pentru a şasea oară

Billy Bob Thornton şi Connie Angland (HEPTA)

"Billy Bob Thornton, în vârstă de 59 de ani, şi iubita sa Connie Angland, în vârstă de 49 de ani, s-au căsătorit pe 22 octombrie 2014 în locuinţa lor din Los Angeles, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar membrii celor două familii", a precizat pentru E!News agentul de presă al starului.

Billy Bob Thornton şi Connie Angland au împreună o fiică în vârstă de 10 ani.

Connie Angland, care este artist păpuşar şi expert în costume, a lucrat în trecut la câteva filme realizate cu bugete mari la Hollywood, precum "Men in Black", "Men in Black II", "Stigmata" şi "Planet of the Apes".

Billy Bob Thornton s-a căsătorit pentru prima dată în 1978, cu Melissa Lee Gatlin, de care a divorţat însă după doi ani. Cei doi au împreună o fiică, Amanda. De asemenea, starul hollywoodian şi cea de-a patra soţie a sa, Pietra Dawn Cherniak, au împreună doi fii, William şi Harry.

Actorul american nu are copii cu Toni Lawrence şi Cynda Williams, a doua, respectiv a treia soţie a lui, şi nici cu cea de-a cincea soţie, actriţa Angelina Jolie, cu care a fost căsătorit din 2000 până în 2003.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici