Arabia Saudită va construi un mega oraş, de 33 de ori mai mare ca New Yorkul. Cât costă NEOM şi cu ce vrea să cucerească lumea

Prinţul Mohammed bin Salman şi-a anunţat intenţia de a construi un oraş în întregime nou, denumit "NEOM", pe coasta de nord a ţării. Este cel mai recent dintr-o serie de proiecte menite să revitalizeze regatul într-o perioadă de resurse în scădere, relatează Bloomberg.

196094 afișări
Imaginea articolului Arabia Saudită va construi un mega oraş, de 33 de ori mai mare ca New Yorkul. Cât costă NEOM şi cu ce vrea să cucerească lumea

Arabia Saudită va construi un nou megaoraş, de 33 de ori mai mare ca New Yorkul. Cât costă NEOM şi cu ce vine nou

Potrivit prinţului, oraşul va funcţiona independent de „cadrul guvernamental existent“.

Proiectul va fi susţinut de fonduri de peste 500 miliarde de dolari din partea guvernului saudit, fondul suveran al ţării şi investitori locali şi internaţionali.

Oraşul se va axa pe diversificarea focusului economic, nu pe petrol. Arabia Saudită este cel mai mare exportator de petrol al lumii, însă prăbuşirea preţului petrolului a făcut tot mai dificil ca acest stat să-şi plătească muncitorii din domeniul petrolier. 

Focusul NEOM va fi pe industria energetică, pe biotehnologie, apă, mâncare şi divertisment. 

NEOM va funcţiona pe energie regenerabilă 100%. Acest proiect ar putea transforma NEOM în unul dintre cele mai mari oraşe din lume care funcţionează fără combustibil fosili. În SUA, cel mai mare oraş de acest gen este  Burlington, Vermont, care functioneazţă 100% pe energie regenerabilă. De asemenea, oraşe din Islanda şi Norvegia susţin că sunt foarte aproare de a funcţiona şi ele la fel.

Suprafaţa NEOM va fi de 33 de ori mai mare ca cea a New Yorkului, scrie Yahoo Finance.

Oraşul va fi construit pe 26.500 de km pătraţi în apropierea Mării Roşii, scrie CNN Money.

Prima parte a oraşului ar putea fi gata în 2025.

Se va pune mult accent pe tehnologie, vor exista multe drone, iar internetul de mare viteză Wireless va fi gratuit. 

"Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume" , a anunţat Saudi Arabia Public Investment Fund. 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici