Astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională le este dor de oamenii şi de vremea de pe Pământ

Astronautul american Scott Kelly şi colegul său rus Mihail Kornienko, care au petrecut un an în spaţiul cosmic, afirmă că le este dor de oameni şi de vremea de pe Terra, precizând că, după această perioadă în spaţiu, apreciază mai intens viaţa cotidiană şi natura de pe Pământ.

Astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională le este dor de oamenii şi de vremea de pe Pământ (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Scott Kelly a explicat ce i-a lipsit cel mai mult de-a lungul misiunii în spaţiul cosmic, într-un clip înregistrat pentru televiziunea americană PBS, publicat de The Huffington Post. Clipul face parte din seria în două părţi "A Year in Space", ce va fi difuzată în premieră pe 2 martie de PBS.

"Îţi lipsesc oamenii şi vremea. Nu te bate deloc soarelele, nu simţi nicio adiere. Vremea este tot timpul aceeaşi", afirmă Scott Kelly.

"Ne lipsesc lucrurile normale pe care le făceam zi de zi pe Pământ. Îţi este dor de Terra, chiar dacă o vezi mereu în faţa ochilor", declară astronautul rus Mihail Kornienko, ce a stat alături de Scott Kelly vreme de un an în spaţiu. "Îţi lipseşte apa care curge de la robinet, care să nu zboare haotic în jurul tău", adaugă Mihail Kornienko, afirmând totodată că îi lipseşte să iasă în natură.

Astronautul de la NASA, Scott Kelly, urmează să revină pe Pâmânt luna viitoare, după ce a petrecut un an la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale în cea mai lungă misiune în spaţiul cosmic din istoria Americii.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
SCOTT KELLY ,
ISS ,
astronauti ,
spatiu
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Va avea curaj Traian Băsescu să facă asta? Adevărul care trebui spus până la capăt