Beyoncé a continuat să cânte într-un concert din New York, deşi avea o rană deschisă la ureche - VIDEO

Beyoncé a continuat să cânte în concertul Tidal X: 1015 din New York, cu o rană deschisă la ureche, provocată de un cercel care s-a rupt şi i-a îndemnat pe americani să meagă la vot, relatează Entertainment Tonight.

638 afișări
Imaginea articolului Beyoncé a continuat să cânte într-un concert din New York, deşi avea o rană deschisă la ureche - VIDEO

Beyoncé a continuat să cânte într-un concert din New York, cu o rană deschisă la ureche - VIDEO

Beyoncé, în vârstă de 35 de ani, a continuat să cânte în concertul Tidal X: 1015, de la Brooklyn's Barclays Center din New York, cu o rană deschisă la ureche, provocată de un cercel care s-a rupt şi i-a îndemnat pe americani să meagă la vot, relatează Entertainment Tonight.

Cercelul i s-a rupt în timp ce cânta piesa "Haunted", însă diva şi-a arătat profesionalismul, şi-a şters urmele de sânge de la ureche şi a continuat să cânte. La puţin timp după incident, pe scenă, cântăreaţa i-a îndemnat pe americani să meargă la vot.

"Lemonade", cel de-al şaselea album al lui Beyoncé, a fost lansat în data de 23 aprilie 2016. Odată cu albumul, a fost lansat şi filmul documentar cu acelaşi nume.

Regizat de Jonas Åkerlund, Dikayl Rimmasch şi Beyonce Knowles, filmul prezintă numeroase ipostaze ale lui Beyoncé, de la numere de dans realizate în studio, la secvenţe filmate în America de Sud, imagini urbane de noapte, imagini de arhivă şi filme realizate în familie.

Filmul, precum şi melodiile de pe noul album care este şi al doilea album vizual al artistei, tratează idei complexe despre rasă, sex, putere, căsătorie, infidelitate, experienţa femeilor de culoare din America, creşterea copiilor.

Albumul a fost inspirat de mişcarea Black Lives Matter. Mamele lui Trayvon Martin (Sybrina Fulton), Michael Brown (Lesley McFadden) şi Eric Garner (Gwen Carr) apar în film alături de fotografiile fiilor lor decedaţi. Melodiile de pe noul album "Lemonade" au influenţe din numeroase genuri muzicale: pop, R&B, blues, rock, soul, funk.

Filmul "Lemonade" a devenit viral pe net. Ar fi trebuit să rămână doar un film difuzat pe HBO. Beyonce a lansat, însă, weekendul trecut, un album experimental, filmic, cu acelaşi titlu. Disponibil pe platforma de streaming a lui Jay Z, soţul cântăreţei.

În film, Beyonce a preluat pasaje din poeziile scriitoarei anglo-somaleze Warsan Shire. Pe de altă parte, diva pop s-a inspirat din propriile tribulaţii sentimentale. Bineînţeles, este vorba de relaţia complicată cu Jay Z. Unele cântece dezvăluie frust şi provocator infidelităţile soţului ei. Mai mult, Bezonce trece drama personală prin filtrul vitregiei colective: experienţele şi suferinţele femeilor afro-americane.

Prima secvenţă a filmului: Beyonce îl acuză pe iubitul ei (Jay Z, adulterinul) de trădare în dragoste, apoi face slalom la volan prin New Orleans şi tamponează automobile ca să-şi verse furia.

"E ultimul avertisment. Ştii că eu am insuflat viaţa în tine", spune Beyonce într-un cântec. Îl avertizează pe soţul ei: "O să-ţi pierzi consoarta". Consecinţa infidelităţii. Oroare. Beyonce e fiară voluptoasă în cuşcă.

Pe reţelele de socializare, unde toată suflarea de internauţi comentează, interpretează, sesizează, versurilor li s-a dat un înţeles cert: diva de 34 de ani anunţă odată cu piesele acestea înverşunate despărţirea de Jay Z. Totuşi, rumorile se infirmă, căci, într-o altă piesă, cu titlul împăciuitor, "Forgiveness", Beyonce spune că-şi sărută şi-şi cocoloşeşte din nou rapperul. Soţul. Pe Jay Z.

Dovada de nestrămutat că rapperul şi bomba sexy sunt în continuare împreună: Beyonce a lansat albumul "Lemonade" exclusiv pe platforma online Tidal, deţinută de Jay Z.

Beyonce Knowles, în vârstă de 34 de ani, a devenit celebră la sfârşitul anilor 1990 în calitate de membră a trupei Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat "Dangerously in Love".

Beyonce este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 17 astfel de trofee - trei ca membră a grupului Destiny's Child şi alte 14 în calitate de artistă solo. Beyonce a jucat şi în filme, precum "Austin Powers - Goldmember" (2002), "Pantera roz" (2006), "Dreamgirls" (2006) şi "Cadillac Records" (2008).

Din 2008, este căsătorită cu Jay-Z, unul dintre cei mai importanţi producători din industria muzicii hip-hop, iar împreună au o fiică pe nume Blue Ivy. Împreună formează cel mai bogat cuplu din industria muzicală, cu o avere estimată la peste 750 de milioane de dolari.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici