Biserica Catolică nu aprobă spovedania prin iPhone

Biserica Catolica nu aprobă spovedania prin iPhone, pentru că iertarea păcatelor necesită prezenţa fizică a duhovnicului în săvârşirea acestei taine, însă încurajează folosirea aplicaţiilor, ca suporturi digitale, pentru examinarea conştiinţei şi rugăciuni, susţin reprezentanţii ARCB.

73 afișări
Imaginea articolului Biserica Catolică nu aprobă spovedania prin iPhone

Biserica Catolică nu aprobă spovedania prin iPhone (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În Biserica Catolică, Spovada este un sacrament (o taină) a cărui celebrare presupune în mod obligatoriu dialogul personal dintre penitent şi confesor. Iertarea păcatelor penitentului necesită prezenţa fizică a duhovnicului în săvârşirea acestei taine. Aşadar, nicio aplicaţie iPhone nu poate înlocui Spovada şi nu poate conferi iertarea păcatelor. Ca urmare, nu se poate vorbi de «Spovadă prin iPhone»", se arată într-un comunicat de duminică al Arhiepiescopiei Romano-Catolice Bucureşti (ARCB).

Reprezentanţii ARCB precizează că, pentru a-i ajuta pe "penitenţi" să facă o pregătire cât mai bună în vederea primirii sacramentului Spovezii, Biserica Catolică le-a oferit acestora, în catehisme şi în cărţi de rugăciuni, diverse chestionare, pentru examinarea conştiinţei, precum şi rugăciuni specifice.

"Într-o epocă în care mijloacele moderne de comunicare, oferite de dezvoltarea tehnologiei, sunt tot mai răspândite şi tind să înlocuiască hârtia tipărită, nu e de mirare că rugăciuni sau chestionare pentru examinarea conştiinţei au fost preluate într-o aplicaţie pentru iPhone. Există deja şi alte aplicaţii de acest fel, care servesc ca suporturi digitale pentru rugăciune sau reflecţie, iar Biserica Catolică nu le respinge ci le încurajează, cu condiţia să fie folosite - aşa cum sunt, dealtfel - ca nişte instrumente ajutătoare, bine ştiind că ele nu pot înlocui relaţia personală a credinciosului cu Dumnezeu şi cu Biserica", potrivit comunicatului citat.

Potrivit BBC News Online, Biserica Catolică a aprobat lansarea unei aplicaţii pentru iPhone care să îi ajute pe creştini să ţină evidenţa păcatelor şi să ştie ce să spună la spovedanie.

Aplicaţia pentru spovedanie a fost pusă deja în vânzare la magazinul virtual al Apple, iTunes, şi costă 1,99 dolari.

Descrisă ca "ajutorul perfect pentru orice penitent", aplicaţia este de fapt un ghid care îi ajută pe catolici să îşi dea seama care au fost păcatele lor ca să se poată spovedi şi să fie iertaţi. De asemenea, aplicaţia poate fi folosită ca listă de păcate, astfel încât credincioşii să nu uite cu ce anume au păcătuit.

Noua aplicaţie poate ajuta catolicii să îşi examineze mai atent conştiinţa şi să vadă unde greşesc în funcţie de anumiţi factori personalizaţi, precum vârsta, sexul şi statutul marital. Totuşi, această nouă tehnologie nu vrea să se substituie confesiunii în biserică, dimpotrivă, îi încurajează pe credincioşi să meargă să se spovedească preotului.

"Dorinţa noastră este de a-i invita pe catolici să se apropie mai mult de cultul lor prin intermediul tehnologiei", a declarat Patrick Leinen, de la Little iApps, dezvoltatorul care a realizat această aplicaţie.

Mai mulţi oficiali ai Bisericii catolice, atât din Marea Britanie, cât şi din Statele Unite ale Americii, şi-au dat acordul pentru lansarea aplicaţiei.

Lansarea acestei aplicaţii vine la scurt timp după ce papa Benedict al XVI-lea i-a încurajat pe creştini să folosescă noile tehnologii de comunicare, dar să îşi păstreze decenţa şi prietenii din lumea reală. În mesajul său adresat catolicilor cu ocazia Zilei Comunicării (24 ianuarie), papa le-a recomandat internauţilor să fie respectuoşi, responsabili, oneşti şi discreţi. De asemenea, suveranul pontif le-a făcut o recomandare bloggerilor care vor să răspândească mesajul Evangheliei pe internet, subliniind că scopul lor nu trebuie să fie obţinerea unui număr mare de accesări.

Suveranul pontif este cunoscut pentru faptul că îşi scrie de mână majoritatea discursurilor, pe care colaboratorii săi le publică ulterior online. În 2009 a fost lansat un site al Vaticanului, numit www.pope2you.net. Site-ul oferea utilizatorilor diferite aplicaţii digitale, printre care una numită "Papa se întâlneşte cu tine pe Facebook", dar şi alte aplicaţii realizate pentru internauţii care doresc să primească mesajele papei pe iPhone sau iPod.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici