CAUZA oficială a morţii actorului Paul Walker. Ce scrie în certificatul de deces

Certificatul de deces al actorului Paul Walker, starul francizei "Furios şi iute", mort pe 30 noiembrie într-un accident de automobil produs la Los Angeles, confirmă faptul că starul american nu a murit doar din cauza traumatismelor violente, ci şi a arsurilor suferite.

9834 afișări
Imaginea articolului CAUZA oficială a morţii actorului Paul Walker. Ce scrie în certificatul de deces

CAUZA oficială a morţii actorului Paul Walker. Ce scrie în certificatul de deces

Potrivit aceluiaşi document, starul american, care şi-a pierdut viaţa la vârsta de 40 de ani, a ars de viu, la câteva clipe după impact. Moartea sa a fost una rapidă, relatează dailymail.co.uk.

Cauza oficială a morţii actorului Paul Walker reprezintă "un efect combinat între rănile produse de traumatisme şi de arsuri", a precizat Biroul de Medicină Legală din Los Angeles.

Certificatul de deces al lui Roger Rodas, şoferul automobilului 2005 Porsche Carrera GT în care se afla Paul Walker, precizează faptul că Rodas a murit din cauza unor "traumatisme multiple", însă nu menţionează arsurile pe lista factorilor care i-au cauzat decesul.

Potrivit ambelor documente, publicate în premieră pe site-ul TMZ.com, cele două victime au murit "foarte repede".

Paul Walker şi Roger Rodas au murit pe 30 noiembrie, după ce automobilul în care se aflau a depăşit spaţiul carosabil şi s-a izbit de un stâlp şi de un copac, explodând la câteva secunde după impact. Actorul şi prietenul său participaseră cu puţin timp înainte la o gală de caritate organizată în beneficiul familiilor afectate de taifunul Haiyan care a devastat statul Filipine.

Rămăşiţele pământeşti ale celor două victime au fost identificate cu ajutorul radiografiilor dentare, întrucât trupurile lor suferiseră arsuri extrem de severe.

Autorităţile investighează în continuare cauza producerii accidentului. O serie de experţi confirmă că o serie de marcaje din plastic instalate pe şosea - denumite Botts' Dots - ar fi putut face ca automobilul condus de Roger Rodas să intre în acvaplanare şi să iasă de pe carosabil.

Familia şi prietenii lui Paul Walker şi-au luat rămas bun de la actor, în cadrul unei ceremonii organizate pe o plajă din Santa Barbara, duminică, la o zi după ce rămăşiţele pământeşti ale starului american au fost incinerate, iar cenuşa sa a fost depusă la cimitirul Forest Lawn Memorial Park din Los Angeles.

Paul Walker şi-a început cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame. În 1986, el a debutat într-un rol în filmul "Monster in the Closet".

Au urmat numeroase roluri în seriale TV, precum "Highway to Heaven", "Throb" şi "Tânăr şi neliniştit". Începând din 1998, acesta a primit tot mai multe roluri în filme precum "Varsity Blues" (1999), "The Skulls" (2000), "Timeline" (2003), "Flags of Our Fathers" (2006).

Actorul a devenit celebru jucând în franciza "Furios şi iute/ The Fast and The Furious". Pe 13 decembrie 2013, va fi lansat, în Statele Unite ale Americii, lungmetrajul "Hours", în care Paul Walker are un rol important. El a mai jucat în drama poliţistă "Brick Mansions", aflat în postproducţie şi care va fi lansat în 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici